- Social - nr. 181 / 17 Septembrie, 2013 Pentru a inlatura actiunea prozelitista uniata, dirijata de Episcopia din Muncaci, preotimea romaneasca din Maramures a ales un episcop din partile locului, in persoana protopopului Iosif Stoica, nobil din Criciova. A fost hirotonit intru arhiereu in Polonia, de catre fostul mitropolit Dosoftei al Moldovei, dus acolo de regele Jan Sobieski. La 15 mai 1690, tinea un «partiales sabor» in satul Budesti, judecand un proces de proprietate, la 17 aprilie 1698 un alt «sinod mare» la Sighet, pentru a judeca neintelegerea ivita intre doua «jupanese» in biserica din Berbesti, pentru locul care li se cuvenea in biserica, un sobor la Sarasau, la 29 septembrie 1704, intr-o problema de acelasi gen. Notam ca «soborul» sau «scaunul de judecata» era format din protopopii celor trei «ierasuri»: «de sus» (al Viseului), al Cosaului si «de jos» (al Sighetului), precum si din cativa preoti si nobili mireni, ca «asesori» ai soborului. Episcopul Iosif n-a avut o resedinta stabila, ci sta fie in manastirea de langa Hust, fie in manastirea Uglea. Pe un antimis cu text slavon sfintit de el, vladica Iosif se intitula: «din mila lui Dumnezeu episcop ortodox al Maramuresului, exarh al stavropighiei patriarhale constantinopolitane, administrator al Mitropoliei din Balgrad din Ardeal». Sunt greu de interpretat ultimele cuvinte: a fost loctiitor de mitropolit, in 1692, de la moartea lui Varlaam pana la alegerea lui Teofil? Sau – asa cum cred unii istorici – se socotea singurul reprezentant autentic al Bisericii Ortodoxe romanesti din Transilvania, intr-o vreme cand mitropolitii din Alba Iulia erau supusi superintendentului calvin? In orice caz, episcopul Iosif Stoica ramane in istoria Bisericii noastre ca un ierarh vrednic, care a stiut sa-si apere pastoritii in fata oricaror incercari ale episcopilor uniti din Muncaci si ale autoritatilor de a-i atrage pe r