Senatorul PSD Darius Vâlcov a fost desemnat preşedinte al Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană.
Darius Vâlcov, preşedinte al Comisiei de Administraţie şi Mediu din Senat, a declarat pentru Gazeta Nouă că propunerea de a conduce lucrările Comisiei speciale a venit din partea parlamentarilor PSD. Comisia trebuie să prezinte Parlamentului un raport, până la mijlocul lunii octombrie.
„Noi trebuie ca până pe 20 octombrie să prezentăm un raport Parlamentul, mai întâi Senatului, cu privire la proiectul de lege privind Roşia Montană, acordul Roşia Montana şi celelalte articole din lege. A fost o propune a colegilor de la PSD pe care eu am acceptat-o cu cea mai mare plăcere. Nu vreau să fug de responsabilitate, ştiu că este un cartof fierbinte, dar cred că dacă vom lucra în interesul cetăţenilor, şi cu siguranţă aşa vom face, chiar dacă vor exista opinii pro şi contra, până la urmă, important este interesul naţional”, a spus senatorul de Slatina.
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marţi, constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană. Comisia condusă de Darius Vâlcov va avea 21 de membri.