Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a avut mari emoţii luni, 16 septembrie, când şi-a dus fiul, pentru prima dată, la grădiniţă.
Cu ochii mari şi plini de emoţie, cu hainuţe colorate, asortate şi cu zâmbetul în colţul gurii, cei mai mici dintre craioveni au călcat, luni, 16 septembrie pragul gradiniţelor. Însoţiţi de părinţi, bunici, mătuşi şi verişori, la fel de emoţionaţi, prichindeii au păşit deja spre o altă etapă a copilăriei lor. La fel s-a întâmplat şi cu Robert, fiul primarului municipiului Craiova care, luni dimineaţă, a păşit, deloc timid în Grădiniţa “Voiniceii”, acolo unde va învăţa cântecele, poezii şi va lega prietenii de acum înainte.
Venită la grădiniţă în calitate de părinte, în primul rând, Lia Olguţa Vasilescu, a fost însoţită de către soţul său Robert, de cumnatul acesteia şi de nepoţică. Atât mămica primar cât şi tăticul şi-au supravegheat atent fiul, încurajându-l să socializeze atât cu educatoarele, cât şi cu colegii.
“A fost destul de bine în prima zi de grădiniţă, am avut ceva emoţii, dar el am văzut că s-a simţit bine alături de copii şi chiar nu a remarcat că noi am plecat de lângă el. El este un băieţel foarte sociabil, dar fiind prima zi de grădiniţă nu ştiam cum se va comporta, mai ales că este foarte diferită atitudinea de la copil la copil. Până acum totul a decurs bine şi le-am spus educatoarelor că îmi doresc să nu facă diferenţa între el şi restul copiilor pentru că nu este frumos. Am înţeles că în grupa lui este şi un copil care are sindromul Down şi care va fi permanent supravegheat de bunica lui. Dar am ales această grădiniţă pentru că aici a fost şi nepoata mea şi în plus noi locuim în acelaşi cartier cu grădiniţa. Mi s-a spus să îl dau la grădiniţă în sistemul privat, dar eu ştiu că până la urmă sistemul de stat este cel de bază, în plus grădiniţa se prezintă destul de bine. “, a declarat Lia Olguţa Vasilesc