Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sir Neville Marriner şi bagheta sa fermecată

Publicat in Romania Libera, marți 17 septembrie 2013 ·

Vineri şi sâmbătă, de la ora 22.30, în cadrul Concertelor de la Miezul Nopţii ale Festivalului „George Enescu“ va apărea pe scena Ateneului Român faimosul ansamblu cameral „Saint Martin in the Fields“, avându-l la pupitru pe Sir Neville Marriner.

Academia „Saint Martin in the Fields“ a fost înfiinţată în 1958 ca un ansamblu de cameră mic şi fără dirijor. Condusă de Neville Marriner şi atrăgând câţiva dintre cei mai buni instrumentişti din Londra, orchestra s-a concentrat la început pe repertoriul din perioada barocă, dezvoltând un stil de interpretare ce a marcat revitalizarea barocului din anii ’60.

Numele i-a fost dat după diferitele societăţi („academii“) care susţineau concerte şi care au înflorit în secolul al XVIII-lea la Londra şi, totodată, după celebra biserică în care au susţinut primul lor concert pe 13 noiembrie 1959.

 După doar doi ani, şi-au asigurat primul contract de înregistrare, la casa de discuri independentă L’Oiseau-Lyre.

Acesta a fost începutul a ceea ce avea să fie un record discografic al lumii (peste 500 de înregistrări). Academia este recunoscută în special pentru înregistrările lucrărilor lui Mozart cu Sir Neville Marriner la pupitru, incluzând şi coloana sonoră a filmului „Amadeus“. S-a bucurat de critici deosebit de favorabile pentru înregistrările cu muzica lui Bach alături de pianistul Murray Perahia sau concertele de Kurt Weill şi Peteris Vasks cu violonistul britanic Anthony Marwood, pentru CD-ul de debut al sopranei Kate Royal şi, cel mai recent, o înregistrare live cu „Requiem“-ul de Fauré cu The Sixteen.

Graţie acestui uriaş catalog de înregistrări şi difuzărilor radio, numele Academiei a devenit cunoscut publicului din lumea întreagă.

Alături de concertele susţinute cu Sir Neville Marriner şi directorul Kenneth Sillito, orchestra colaborează cu un mare număr de artişti invitaţi, ca Murray Perahia, Joshua

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 33 minute
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 42 minute
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Accident grav în Sibiu. Un autobuz și un autoturism au luat foc în urma coliziunii pe o șosea principală

Adevarul acum o ora
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 3 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Miami

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (34 de ani, #101 WTA) s-a impus în primul tur al turneului de la Miami contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, #82 WTA), scor 6-3, 7-6(5). Sorana Cîrstea a fost condusă în tie-break cu scorul de 0-2, dar a revenit și a câ

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 3 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-2°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°