Cuvintele de mai jos sunt adresate tuturor politicienilor din România. Şi pentru că-s la modă declaraţiile dumnealor ”în nume personal”, am decis să le scriu câteva rânduri nu ca jurnalist, ci tot ”în nume personal”.
Să fii român, unul simplu, unul de ăla care merge buimac şi în toate dimineţile la muncă, unul de ăla care se întoarce, seara, acasă, doborât de ziua de azi, sugrumat de ziua de mâine, unul de ăla care-şi împarte mărunţişul între un bilet de tramvai pentru el şi un covrig pentru cel mic, unul de ăla care întinde cozile ca să-şi plătească un impozit nesimţit de mare sau o rată pentru care-şi blestemă zilele, unul de ăla care duce pe umeri crucea ţării ăsteia nebune, te întrebi de ce îi mai suporţi? Cu ce-ai greşit tu, amărâtul ăla care i-a votat, i-a ridicat, i-a făcut domni cu cravată în palatele din Bucureşti, de trebuie să le suporţi neruşinarea?
De ce sunt tocmai ei, mereu şi mereu, ăia nemulţumiţi? De ce tocmai ei, bărbaţii viteji, deştepţii cu-n teanc de diplome agăţate pe pereţi, capabilii care ţi-au promis c-o să trăieşti şi tu bine, c-o să te scape de dictator, c-o să te scape şi de asupritorii de prin UE, SUA sau care-or mai vrea să-ţi jecmănească ţărişoara, îţi intoxică mintea şi sufletul cu mizeriile lor? Cu luptele lor duse întotdeauna pentru bani. Cu vorbele lor, întotdeauna mincinoase. Cu frustrările lor, întotdeauna adunate de la haite întregi de mafioţi, corupţi, baroni şi baronaşi, care nu se mai satură să-ţi împartă ţara în cifre.
De câteva zile, toată suflarea de politruci din România, din opoziţie, sau de la putere, sau Dumnezeu mai ştie de pe unde or mai fi!, a înnebunit. De câteva zile, domnii cărora tu le-ai dat bucata de pâine, domnii ţinuţi pe munca ta în fotolii mult prea înalte au declanşat războiul. Sunt supăraţi! Strigă TRĂDARE! Se bat în acuzaţii! Rup audienţele pe sticlă cu inepţii şi înjurături des
