Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CODUL RUTIER 2013: Pedepsele dure anunţate iniţial ar putea fi “îmblânzite”

Publicat in Ora de Timis, marți 17 septembrie 2013 ·

Comisia de specialitate care se reuneşte la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a discuta propunerile venite din partea cetăţenilor şi a instituţiilor, cu privire la proiectul de modificare drastică a Codului Rutier, ia în discuţie posibilitatea de a nuanţa pedepsele dure anunţate iniţial pentru abaterile grave ale şoferilor.

“Sunt luate în discuţie solicitări privind gradualitatea în aplicarea sancţiunilor, în funcţie de gravitatea lor, şi în funcţie de perseverenţa în a greşi, în cazul recidiviştilor. Se mai cere un echilibru între cuantumurile amenzilor. În acest moment, este un document în lucru, nu se poate spune că s-a decis aşa ceva. Comisia s-a întrunit şi discută pe măsură ce vin opiniile cetăţenilor şi ale instituţiilor, astfel ca documentul final să fie unul echilibrat şi eficient”, a declarat pentru gandul.info comisarul şef Costin Tătuc, directorul adjunct al Poliţiei Rutiere.

Ministrul de Interne Radu Stroe a declarat că ia în calcul reducerea amenzilor propuse iniţial, însă spune că pedepsele pentru abaterile grave vor rămâne dure. “Amenzile sunt într-adevăr prea mari, iar anumite fapte ce nu pot fi probate în faţa instanţei e greu să le sancţionezi direct prin lege. Prin urmare, ne vom revizui punctul de vedere, dar fapte precum conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea vitezei, trecerea peste calea ferată, conducerea fără permis, toate aceste fapte vor rămâne foarte grav sancţionabile inclusiv cu amenzi. Proiectul va suferi modificări”, a declarat Radu Stroe.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Comisia de specialitate care se reuneşte la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a discuta propunerile venite din partea cetăţenilor şi a instituţiilor, cu privire la proiectul de modificare drastică a Codului Rutier, ia în discuţie posibilitatea de a nuanţa pedepsele dure anunţate iniţial pentru abater

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 2 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum o ora
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Cum încearcă președintele brazilian să-l convingă pe Putin să meargă să-l întâlnească pe Zelenski la Istanbul: „Nu mă costă nimic”

HotNews acum 10 minute
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în Turcia, la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează AFP, citată

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 2 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum o ora
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum o ora
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°