Deşi, judecând după mutrişoara lui de tocilar enervant, Victor Ponta pare genul de om care n-a jucat la viaţa lui decât popa-prostu, tabinet şi macao pe porunci, premierul dă, mai nou, semne că s-ar pricepe şi la poker. Şi nu doar că se pricepe, dar o să mai şi câştige bani frumoşi din asta. Evident, nu la masa de joc, ci la biroul de premier: noua taxă impusă cluburilor de poker va aduce bani serioşi la buget, dar, avertizează specialiştii din branşă, va duce, practic, la dispariţia pokerului, ca disciplină sportivă, din România.

Pokerul adevărat nu se joacă la „păcănele“

Ca să înţelegem indignarea pokeriştilor profesionişti, trebuie să ne întoarcem puţin în timp, mai precis până pe 21 martie 2011, când preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, dădea un ordin prin care recunoştea existenţa pokerului ca sport şi nu ca joc de noroc, cum fusese considerat până atunci. Liviu Dorel Radu, preşedintele Federaţiei Sportive Naţionale de Poker spune că o Comisie Naţională pentru reglementarea ramurii sportive, din subordinea Ministerului Sportului a luat această decizie după o procedură care a durat nu mai puţin de trei ani, răstimp în care a urmărit cinci competiţii naţionale de poker şi a vizionat alte cinci prestigioase concursuri internaţionale de profil. De atunci, s-au înfiinţat în România 25 de cluburi la care se practica pokerul sportiv şi toţi jucătorii visau să devină, într-o zi, bogaţi şi celebri ca Daniel Negreanu, canadianul de origine română considerat cel mai valoros jucător de poker din lume, la ora actuală. „Trebuie făcută o diferenţă: pokerul la masă, practicat ca sport, nu a existat niciodată în cazinouri, ceea ce a funcţionat în cazinouri a fost pokerul electronic, sub formă de „păcănele“ şi pokerul jucat contra casei, deci posibil şi cu un singur jucător. Or, pokerul sportiv implică altceva – partidele s