Aproximativ 1.100 de tone de apă de ploaie "slab" contaminată au fost deversate în mod deliberat în mare, a anunţat marţi compania Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei avariate de la Fukushima.
"Am lăsat să se scurgă în ocean numai apa pe care am considerat-o slab radioactivă", a declarat într-o conferinţă de presă principalul purtător de cuvânt al TEPCO, Masayuki Ono.
Precipitaţii puternice, care au căzut duminică şi luni, au antrenat "o creştere rapidă a nivelului apei" în diferite zone ale complexului atomic, în care sunt instalate rezervoare de stocare a lichidului puternic radioactiv.
Aceste zone sunt înconjurate cu un parapet scund. Pentru ca această apă să nu rămână mult timp în contact cu rezervoarele şi solul potenţial contaminate, TEPCO a anunţat că a decis, după ce a măsurat nivelul radiaţiilor acestei ape, să o evacueze în parte, acolo unde nivelul de stronţiu 90 nu depăşeşte 30 de becquereli pe litru. Astfel, vanele au fost deschise, iar apa s-a scurs în Pacific, aflat în apropiere.
Acolo unde nivelul de stronţiu 90 şi al altor elemente cu radiaţie beta depăşeşte 30 de becquereli pe litru, apa acumulată a fost parţial pompată şi turnată în rezervoare.
Cu toate acestea, compania a fost criticată în presa japoneză pentru că a luat decizia de a evacua apa în mare, fără a măsura nivelul altor elemente radioactive, şi anume al celor care emit raze gama, ca cesiu 134 şi 137.
"Nu am considerat necesar să măsurăm nivelul de cesiu radioactiv, deoarece apa stocată în rezervoarele în care s-a acumulat apa de ploaie este în mare parte fără cesiu", a asigurat Tepco, care a recunoscut că a ales mijlocul de acţiune cel mai rapid.
Peste 1.000 de rezervoare instalate în diferite locuri ale centralei stochează sute de mii de tone de apă, iar subsolurile cladirilor sunt inundate, o parte din apă scurgându-se în mare, în