Premierul Ponta a anunţat că a avut o discuţie în această dimineaţă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, în care s-au împăcat.
“Ne-am împăcat. Am vorbit cu dânsul, a trebuit să plece în Elveţia, am vorbit foarte clar, astăzi în Parlament majoritatea USL funcţionează foarte bine. În ceea ce mă priveşte, sunt convins că şi Crin va face la fel, orice dispută sau neînţelegere o păstrăm în cadru privat”, a declarat Ponta în Parlament după ce a prezentat scrisoarea de intenţie cu FMI.
Social-democratul a precizat că PSD şi-a respectat „întotdeauna acordurile” şi că nu se punea problema încălcării lui nici de această dată în interiorul USL.
Crin Antonescu a cerut ieri PSD într-un interviu acordat gândul să spună dacă îl mai susţin pentru prezidenţialele din 2014. Anterior, Victor Ponta declarat într-o emisiune televizată că nu ştie dacă Antonescu mai doreşte să fie candidatul PSD pentru prezidenţiale.
"USL trebuie să funcţioneze foarte bine. În ceea ce priveşte Guvernul ştiţi că am spus că sunt mulţumit de toţi membrii Guvernului, avem un program clar până în 2016 şi trebuie să ne ţinem de el. Crin Antonescu vrea să fie susţinut de PSD. Domnul Antonescu a spus foarte clar că vrea să fie candidatul USL, PSD face parte din USL. Din punctul meu de vedere USL trebuie să îşi ducă până la capăt mandatul", a spus Ponta.
Premierul a ţinut să sublinieze că nu l-a atacat niciodat prin interpuşi pe preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Ce spune Crin Antonescudespre împăcarea cu Ponta Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul că subiectul candidatului USL pentru prezidenţiale nu a fost atins astăzi în discuţia telefonică pe care a avut-o cu premierul Ponta, ci au vorbit doar despre agenda parlamentară. "Nu am discutat pe acest subiect astăzi (n.r - candidatul la prezidenţiale), am discutat doar despre agenda parlamentară. Cred că l