Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii s-au plâns premierului Ponta că nu sunt consultaţi la legi care pot genera situaţii greu de rezolvat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Primarii i-au reclamat premierului Victor Ponta că nu sunt consultaţi la elaborarea unor acte normative şi că acestea pot conduce la situaţii greu de gestionat. Discuţia cu şeful Executivului a avut loc la Palatul Victoria, premierul întâlnindu-se în această dimineaţă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

"Orice act normativ, lege care ne implică trebuie să primească şi avizul nostru. De aviz se ţine seama sau nu se ţine, dar au fost şi foarte multe acte normative, chiar în ultima perioadă, care nu s-au transmis şi care pot genera situaţii greu de rezolvat ulterior", a spus primarul oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc citat de Mediafax.

La rândul său, premierul a afirmat că îşi doreşte ca tot mai multe din atribuţiile administraţiei centrale să fie transferate la nivel local şi că s-a întâlnit cu primarii pentru a rezolva probleme ce nu ţin de legislaţie sau decizii politice şi nu implică mari alocări bugetare.

"Eu vreau ca toate problemele pe care le-aţi discutat cu mine în urmă cu două săptămâni să le reluăm puţin cu fiecare dintre miniştri. Ideea a fost să vă pun în legătură directă. Sunt câteva din lucrurile pe care dumneavoastră le-aţi ridicat şi chiar se pot rezolva, fără să implice resurse financiare foarte mari. Ţin de legislaţie, ţin de decizii politice. Eu îmi doresc, la modul sincer, cât mai mult din atribuţiile guvernului central să treacă la autorităţi locale", a spus premierul.

Victor Ponta a mai afirmat că printre actele normative de discutat se numără aplicarea noii legi a câinilor fără stăpân şi modul cum poate ajuta Guvernul autorităţile locale, administrarea cinematografelor, teatrelor, sălilor de spectacol şi a celor de sport, "problema extrem de dificilă" a CET-urilor, precum şi cea a şcolilor şi spitalelor.

"Vreau să vă rog să spuneţi care sunt lucrurile pe care le putem rezolva rap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 37 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reforma administraţiei locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Dacă şoferii nu plătesc amenda în termen de 90 de zile, propun să se suspende permisul de circulaţie

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune suspendarea permisului de conducere, în cazul în care amenzile contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie nu sunt plătite în termenul legal de 90 de zile. „Vom propune ca suspendarea permi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°