Vorba celebră a bardului năvalnic de la Bârca, „Pe pământ avem de toate, bune, rele”. Îndeosebi pe pământul nostru de la Dunărea de Jos, mioritic şi răbdător cu meschinăriile, patimile şi slăbiciunile omeneşti. Baremi, ceea ce ne-au hărăzit soarta şi întâmplările din ultima săptămână de pe malurile şi dâmburile Dâmboviţei sau cele de prin Apuseni, de prin marile centre urbane, cu „indignaţii” ieşiţi în pieţe, cu moara de palavre (cf. Eminescu) „din Dealul Spirei”, a fost de pomină cum ne-a acaparat ele efemera trecere prin viaţă. Viaţă veselă şi tristă, ca la români: hinghereală prin mahalalele urbei păstorite de plângăciosul edil general Oprescu, mărşăluitori seri la rând prin buricul Bucureştiului, pupături şi îmbrăţişări băsiste, dar şi huiduieli pe la Ţebea, ortaci înduplecaţi să iasă de sub pământul Roşiei Montane, bălăcăreli în parlament şi pe la televiziuni, iar de ieri, ieşirea medicilor care au mai rămas prin ţară, la proteste. Cum s-ar zice, nu prea mai ai timp să-ţi tragi sufletul şi să admiri treburile serioase şi durabile cu care se îndeletnicesc politicienii în folosul patriei.

Dintre toate astea, un singur lucru ne-a ţinut cu sufletul la gură, izbucnit din te miri ce, a fost (zic „a fost”, căci de ieri cică s-ar fi potolit) cearta năbădăioasă dintre cei doi lideri ai USL, cu un Victor Ponta mai ponderat şi mai conciliant şi cu un Crin alb, imaculat, dar aprins şi dezlănţuit. Văzându-l pe acesta din urmă cum combate, cum scoate pe gură sofisme, şarade, învârtituri de vorbe grele, cum înfige floreta, fără milă, în camaradul de luptă politică, mi-a sărit inima din loc: să vezi, drăcie, că de data asta, frumoasa lor prietenie s-a dus pe copcă şi „Uniunea” se face ţăndări. Mi s-a părut că dlAntonescu îşi juca în vervă rolul partenerului rău trădat şi atins în amoarea politică. Aruncă în capul lui „parşivel” toate păcatele menajului, cere a