Prin vara anului 2006, pe o terasă din Piaţa Unirii, doi tineri entuziaşti, Norbert şi Andreea, îmi povesteau câte ceva despre ideea lor. Un festival anual, mai „altfel“, nu pentru „plebe“. La vremea respectivă, ideea de a începe acest festival taman cu Al Di Meola – vedeta primei ediţii a festivalului Plai – mi s-a părut niţel utopică. Astăzi, după gongul de închidere a celei de-a opta ediţii a festivalului, îmi este cât se poate de clar că ambiţia celor care au născocit această „ghiduşie“ e remarcabilă. Fără îndoială că unul din atu-urile festivalului este tocmai locaţia, Muzeul Satului Bănăţean. De fiecare dată când ajung la Plai, stau şi mă întreb care este motivul pentru care aici nu se fac şi alte evenimente culturale de acest gen. Pe lângă târguri meşteşugăreşti, cu puţină „viziune“ din partea „decidenţilor“, aici ar putea avea loc şi alte „nebunii“. Concerte, evenimente cu ştaif, întâmplări care să aşeze oraşul nostru pe harta locurilor „mişto“. Poate e momentul ca cineva acolo „sus“ să-şi dea seama de potenţialul acestei oaze de verdeaţă. Desigur, pentru asemenea întâmplări mişto e nevoie de alţi „visători“. Care există, doar că au niscaiva probleme. Concret, cei care ar vrea să se înhame la un asemenea efort se trezesc cu diverse piedici din partea „decidenţilor“. Judecând după aburelile cotidiene cu care suntem serviţi de cei care ar trebui să ne conducă pe plan local, e greu de crezut că cineva d-acolo are timp şi dispoziţia necesară pentru a asculta alţi „visători“. Poate nu e totuşi imposibil.

Revenind la vremurile de bejenie pe care le trăim şi la ediţia din acest an a Plai-ului, am sesizat în rândul cunoscătorilor două „direcţii“ diametral opuse. Pe de o parte se află cei care îmbrăţişează sută la sută ideea festivalului şi se bucură de fiecare clipă a acestuia, mânaţi de sentimente pozitive şi de „joie de vivre“.

De cealaltă par