Între PNL şi PSD există nu un măr al discordiei, ci mai multe. Neînţelegerile sunt generate mai degrabă de cauze obiective decât de cele ţinând de egoul unor persoane.

În principiu, PSD, care are prim-ministrul şi ocupă cele mai importante poziţii în administraţia centrală şi locală, ar trebui să se afle la butoanele economiei. Secondat, la o distanţă apreciabilă, de PNL. În realitate, întrucât Băsescu a consolidat puterea prezidenţială, el joacă în prezent un rol atât de important, încât de multe ori Guvernul este pus în dificultate. Apar astfel frustrările prim-ministrului. Care se adaugă frustrărilor PNL, care plăteşte factura guvernării fără a guverna prea mult. Gazul este turnat pe foc atunci când apar îndoieli privind obiectivul prezidenţial. Ce e de făcut?

Traian Băsescu a intuit corect că există o falie obiectivă între PSD, care are prim-ministrul şi stăpâneşte administraţia într-o proporţie de aproximativ 70 la sută, şi PNL, care ştie că va plăti factura guvernării fără însă a beneficia şi de satisfacţia adjudecării unor rezultate. În acelaşi timp, întrucât vreme de aproape nouă ani, susţinut fiind de Curtea Constituţională şi de serviciile secrete, ca să nu mai vorbim de DNA şi ANI, el a muncit din greu pentru a consolida puterea instituţiei, făcând-o mult mai puternică decât permite legea fundamentală, realist vorbind, ne aflăm în situaţia în care cel care se autointitulează şeful statului deţine şi exercită importante prerogative executive. Uneori chiar devansându-l pe prim-ministru. Premierul, în această calitate, dar şi în cea de preşedinte al celui mai puternic şi disciplinat partid din România, este silit să ducă un război pe mai multe fronturi. Dintre care două sunt principale. Un front anti-Băsescu, prin care încearcă să contracareze influenţa acestuia. Un al doilea front în interiorul USL. Loc în care PSD este confruntat cu două pr