Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţia şi şcoala, priorităţi pentru USL

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan, membru al Comisiei de cultură, educaţie, mass-media, tineret şi sport din Parlamentul European, care este şi purtătorul de cuvânt al PSD, a făcut, luni, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. În cadrul vizitei în judeţ, europarlamen-tarul PSD a participat la deschiderea anului deschiderea anului şcolar în mai multe unităţi şcolare dâm-boviţene, s-a întâlnit cu reprezentanţii Biroului Permanent Orăşenesc Pucioasa şi a susţinut o conferinţă de presă. Dat fiind faptul că luni a fost deschiderea noului an şcolar 2013-2014, una dintre temele abordate de europarlamentar în cadrul conferinţei a fost strict legată de rolul şcolii în societatea românească. Europarlamentarul a afirmat că educaţia şi şcoala sunt priorităţi la nivel european, dar sunt priorităţi şi pentru Guvernul USL: “Rolul şcolii în societatea românească este o discuţie foarte aprinsă şi la nivel european, mai ales în perioada de criză, pentru că toate studiile arată că ieşirea din criză poate să fie una mult mai rapidă şi eficientă, dacă investim în educaţie, în şcoli, în tinerii care urmează să intre pe piaţa muncii. Educaţia şi şcoala sunt priorităţi la nivel european, sunt priorităţi şi pentru Guvernul USL. Voi prezenta doar câteva dintre reuşitele acestui Guvern în scurtul timp de când se află la Palatul Victoria. Trebuie spus că există programe noi pentru şcoala pregătitoare şi pentru ciclul I-IV, iar acum se lucrează la minister la programe noi pentru ciclul V-VIII. Este o preocupare foarte importantă a specialiştilor din Ministerul Educaţiei – îmbinarea cât mai eficientă între teorie şi practică, astfel încât tinerii care termină un ciclu şcolar să fie cât mai bine pregătiţi pentru a se integra în societate şi pentru a-şi găsi un loc de muncă. De asemenea, se revizuiesc manualele şi vor apărea cele digitale, care vor fi gratuite pentru elevi. Vor fi mul

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 56 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 28 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 2 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 3 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°