Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii previn incendiile în şcoli

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţilor de învăţământ cuprinde două direcţii principale, precum organizarea apărării împotriva incendiilor, iar pe de altă parte, informarea şi pregătirea elevilor şi a cadrelor didactice. În primul rând, aspectele practice importante constau în stabilirea persoanelor care au atribuţii specifice, elaborarea deciziilor privind stabilirea răspunderilor pe linia apărării incendiilor, organizarea la nivelul tuturor claselor, executarea controalelor proprii periodice pentru depistarea şi înlăturarea neajunsurilor, asigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, instruirea cadrelor didactice şi a personalului auxiliar. Cauzele de incendiu la nivelul unităţilor de învăţământ apar ca urmare a exploatării cu defecţiuni sau improvizaţii a instalaţiilor şi aparatelor electrice, a sistemelor de încălzit, precum şi a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor în diverse împrejurări. Aşa cum se obişnuieşte, se execută lucrări de reparaţii în perioada vacanţei, care necesită folosirea aparatelor de sudură s-au focului deschis pentru topirea bitumului.

Incendiul mai poate fi provocat de efectuarea unor experimente cu substanţe chimice care pot intra în reacţie exotermă unele cu altele, fumatul în locul nepermis. În al doilea rând, se recomandă pregătirea practică şi teoretică în timpul orelor de diri-genţie a elevilor şi acumularea de informaţii de bază privind protecţia şi comportamentul adecvat pe timpul fiecărei situaţii. Exerciţiile vizează ca evacuarea să se execute în siguranţă, iar elevii să înţeleagă de ce este necesară evacuarea. Noul an şcolar 2013-2014 a început, iar porţile unităţilor de învăţământ s-au redeschis pentru a-i primi pe copii şi elevi în grădiniţe, şcoli şi licee. Pentru siguranţa acestora, pe timpul cât se află la cursuri, trebuie evit

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 11 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°