Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisă către primarul municipiului Bistriţa

Publicat in Bistrita24, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Pe adresa redacţiei Bistrita24 am primit o scrisoare deschisă adresată domnului primar al municipiului Bistriţa, Teodor Ovidiu Creţu. Inscrisul a fost inviat de către bistriţeanul Crăciun Silivan. Bărbatul îşi exprimă nemulţumirea faţă de o discuţie din cadrul unei emisiuni difuzate de către un post de televiziune locală. Mai jos puteţi citi scrisoare deschisă.

          "Domnule primar Ovidiu Teodor Creţu, întrucât în cadrul emisiunii IMPACT din data de 16.09.2013 ora 21, difuzată de As-Tv Bistriţa, aţi făcut referire la persoanele ce s-au opus, utilizând mijloacele legale, de peste 4 ani Variantei Ocolitoare 2 Sud prin Pădurea Codrişor, fără ca aceste persoane să participe la dezbatere şi să aibă posibilitatea să îşi prezinte punctele de vedere după afirmaţiile făcute, având în vedere totodată că suntem în CAMPANIE ELECTORALĂ, considerăm ca avem dreptul democratic de a vă avea ca partener într-o discuţie  faţă în faţă.

          Numai astfel cetăţenii oraşului, pe care dumneavoastră încercaţi să îi manipulaţi, ar avea posibilitatea să fie informaţi  cât mai corect cu putinţă. Suntem dispuşi a participa chiar la As-TV cu moderator domnul Cristian Berari. În acest sens, vă solicităm domnule primar să acceptati prezenţa la o întâlnire cu Mariana Nacu şi Silivan Crăciun (sau doar cu unul dintre noi, cum preferaţi), în prezenţa reprezentanţilor presei locale, la data, ora şi locul pe care le doriţi, urmând ca aceste date să ni le comunicaţi prin mass media sau prin alte modalităţi. Astfel, fără jigniri şi atacuri personale, am putea să ne prezentăm cu toţii punctele de vedere şi contraargumentele fiecăruia. Considerăm că avem acest drept atâta timp cât dumneavoastră, domnule primar, vă permiteţi să faceţi aprecieri la adresa noastră şi a acţiunilor noastre."

Cu respect,

Crăciun Silivan

Foto: labistrita.ro

Pe adresa redacţiei Bistrita24

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluare Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Matematică

Adevarul acum 25 minute
Absolvenții de gimnaziu susțin miercuri, 25 iunie 2025, proba scrisă la Matematică din cadrul examenului național de Evaluare Națională. De la prima probă, cea la Limba și literatura română, susținută luni, 23 iunie 2025, au lipsit peste 6.500 elevi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 12 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 9 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 11 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

ANPC, ordin pentru toate mall-urile: Urgent, deratizare şi dezinsecţie

Buna ziua Brasov acum 3 ore
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează opinia publică că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă a

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 11 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 7 ore
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°