Scris de Leo Sfara - Luptătorul Astrei Arad va reprezenta România la întrecerea continentală, ce va avea loc la Budapesta.
ARAD. În perioada 20-22 septembrie, la Budapesta, va avea loc Campionatul European de Lupte. La greco-romane, România va fi reprezentată de cinci sportivi, unul dintre ei fiind Dorin Pârvan, șegitimat la CS Astra Arad. Vicecampion mondial al categoriei 84 kg., sportivul antrenat de Spiridon Stanciu merge ușor accidentat la competiția continentală.
„Dacă mă întrebați pe mine, consider că Dorin Pârvan nu este refăcut complet. Medicul a spus că poate lupta, rămâne acum să vedem cât va rezista. El va intra în concurs sâmbătă, așteptăm să vedem cum se va descurca. Ne gândim și la o medalie, dar faptul că este încă junior și încă mai are rețineri în lupta pe saltea, din cauza accidentării, ne face să fim cumpătați în afirmații” – ne-a declarat Spiridon Stanciu, antrenor coordonator la CS Astra Arad. Acesta l-a însoțit pe Dorin Pârvan la lotul național și îi va fi alături și la Budapesta.
Ceilalți sportivi care vor reprezenta România la „europene” sunt Virgil Munteanu (60 kg.), Giorgian Carpen (66 kg.), Ionel Pușcaș (74 kg.) și Alin Alexiuc (96 kg.), ultimul fiind și speranța certă a României la o medalie. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu