Raportul va prezenta date cu privire la deschiderea pe care o au autoritățile în a explica cheltuirea banilor publici
Federația Organizațiilor Civile (FOC) din județul Covasna implementează până în luna decembrie a acestui an Raportul Civil pentru monitorizarea politicilor publice în județ. Raportul Civil, cum a fost denumit pe scurt, este un proiect unic în țară, care își propune o analiză reală și concretă asupra transparenței decizionale a administrațiilor locale – primării, Consiliul Județean și a câtorva instituții deconcentrate. Mai exact, Raportul are menirea de a oferi răspunsuri cu privire la deschiderea pe care o au autoritățile și instituțiile în a explica cheltuirea banilor publici, transparența decizională și implicarea civilă în deciziile hotărâtoare.
Deciziile pot fi îmbunătățite prin transparență
Coordonatorul proiectului, Barabás Ferenc, a declarat miercuri că, în urma mai multor semnale venite din partea unor organizații civile din județ, inclusiv din partea unor persoane fizice sau a unor agenți economici, s-a luat decizia derulării acestui proiect, pentru a se vedea exact care e situația. Potrivit lui Barabás, un bun exemplu în acest sens este ceea ce s-a întâmplat cu majorarea taxelor locale din Sfântu Gheorghe pentru persoanele juridice, când acestea din urmă au fost revoltate de o majorare substanțială cu 50% pe impozitul de clădiri. În acest sens, există convingerea că impactul negativ se putea evita dacă, înainte de votarea proiectului în Consiliul Local, se creau forumuri de discuții cu toți cei implicați. Un alt exemplu este modul în care Primăria Sfântu Gheorghe alocă banii pentru proiectele culturale, sportive și de tineret, FOC apreciind că nici până în prezent, cu toate discuțiile din jurul acestui subiect, autoritățile locale nu au clarificat complet care sunt considerentele pe care se acordă anumite sume, tocmai p