Astăzi, bucureştenii se reîntâlnesc cu un mai vechi „amic“ al melomanilor din ţara noastră, marele artizan al muzicii Jordi Savall pe care îl pot asculta la Ateneul Român într-un concert inedit de muzică veche, „Dinastia Borgia“.
Intens căutător şi cercetător al muzicii străvechi, catalanul Jordi Savall a readus la viaţă un tezaur nepreţuit de melodii uitate de secole pe care le-a scos din cărţile prăfuite de prin biblioteci şi le-a redat publicului. Printre cei care îi datorează o nouă viaţă se numără şi Dimitrie Cantemir, muzicianul căruia i-a dedicat un album întreg.
Violist, compozitor şi dirijor, Savall s-a apropiat de muzică începând cu violoncelul, pe care l-a ales pentru că i s-a părut că seamănă cel mai mult cu vocea de copil. Abia după opt sau nouă ani de violoncel, spre finalul studiilor, a descoperit viola da gamba, un instrument care l-a cucerit prin sunetul misterios, enigmatic şi fragil.
Născut în 1942 în Catalunia, a absolvit Conservatorul din Barcelona, după care a studiat viola la Bruxelles, alături de Wieland Kuijken şi la Schola Cantorum Basiliensis din Basel, împreună cu August Wenziger. În 1970 obţinea diploma de solist şi profesor, iar patru ani mai târziu a preluat poziţia fostului său mentor, Wenziger.
Dimitrie „Cantemiroglu“
În acelaşi an a format împreună cu soţia sa, soprana şi harpista Montserrat Figueras, ansamblul Hespèrion XX, dedicat muzicii vechi din secolele XVI şi XVII. Alături de ei a înregistrat în 2009 şi albumul „Istanbul. Dimitrie Cantemir - Le livre de la science de la musique”, dedicat cărturarului român şi studiului său asupra muzicii otomane de la acea vreme. A fost mereu interesat de istorie, considerând că „lucrul cel mai rău pe care-l poate experimenta un om este pierderea memoriei. Când ne pierdem memoria, ne pierdem umanitatea. Putem evolua mai mult ca oameni dacă avem capacitatea să înţe