Secţia de volei a clubului SCM U Craiova a făcut, marţi, 17 septembrie, o radiografie a stadiului de pregătire din această perioadă.
Una caldă, alta rece pentru secţia de volei a SCM U Craiova. Dacă echipa de volei masculin a terminat cu brio primul turneu de pregătire câştigând toate meciurile din Serbia, elevele lui Berthold Văsuică nu au strălucit la Cupa Lugojului, unde s-au şi accidentat o serie de jucătoare.
Elevii pregătiţi de Dănuţ Pascu au câştigat toate cele trei meciuri de verificare din Serbia, iar acum se pregătesc pentru o nouă “misiune” la Cluj, acolo unde vor întâlni trei echipe din campionat: echipa gazdă, Dinamo şi Zalău.
“Jucătorii mei au fost serioşi, am făcut primele jocuri de pregătire şi am avut o prestaţie care mă mulţumeşte. Jucătorii sunt foarte devotaţi, apropiaţi ca valoare şi îşi doresc să joace. Începutul este bun dar mai avem de lucru la omogenizarea echipei. Vom pleca la Cluj şi după acest turneu voi putea să îmi fac o părere exactă asupra nivelului nostru. Băieţii sunt sănătoşi, Bratoşin are o mică problemă care se va recupera în câteva zile”, a spus Dănuţ Pascu. Infirmeria plină după Cupa Lugojului
Voleibalistele au participat, în perioada 13-15 septembrie, la Cupa Lugojului, iar rezultatele obţinute nu au fost deloc mulţumitoare, fetele coordonate de Berthold Văsuică nereuşind să obţină o victorie.
“La Lugoj au fost şi lucruri bune şi lucruri rele legate de anumite jucătoare care s-au accidentat. Sorina s-a accidentat la umăr, iar din cauza terenului foarte prost de acolo alte două jucătoare au probleme la tendonul lui Achile. Per total sunt mulţumit de evoluţia fetelor la primul meci, pe cel de-al doilea am reuşit să îl ducem în 5 seturi, dar l-am pierdut pe ultimul, iar la cel de-al treilea meci aveam deja o serie de accidentări aşa că nu m-a mai interesat decât să terminăm acest turneu”, a declarat Bertho