Viitorul Program de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020 va include şapte judeţe din România şi opt districte din Bulgaria, iar Secretariatul comun al programului va fi organizat la Călăraşi, cu o sucursală pe graniţa bulgară, la Ruse, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Deciziile au fost luate ieri, în districtul Dobrich, la cea de-a patra întâlnire a Grupului Comun de Lucru pentru pregătirea următoarei perioade de programare pentru cooperarea teritorială româno-bulgară 2014-2020. Grupul este format din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, ai Ministerului Dezvoltării Regionale din Bulgaria şi ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Călăraşi pentru Graniţa România-Bulgaria.
La întâlnire s-a decis ca Secretariatul Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020 să fie organizat în cadrul BRCT Călăraşi, organizaţie ce asigură şi în prezent Secretariatul Tehnic Comun pentru prezentul program de cooperare transfrontalieră, cu o sucursală pe graniţa bulgară, la Ruse.
De asemenea, a fost stabilită şi decisă aria eligibilă a următorului program de cooperare, aceasta incluzând 7 judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa) şi 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra şi Dobrich).
"Cea de-a patra reuniune a grupului a reprezentat o ocazie pentru prezentarea principalelor progrese înregistrate în procesul de pregătire a următorului Program de Cooperare Transfrontalieră (PCT) România-Bulgaria 2014-2020. Au fost prezentate membrilor grupului de lucru principalele aspecte ale analizei teritoriale a regiunii de graniţă româno-bulgare, precum şi rezultatele chestionarului privind următorul ex