Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel caută soluții pentru minerii de la Jilț Nord

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 19 septembrie 2013 ·

Managerul Complexului Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a anunţat că va merge la Jilţ Nord la o şedinţă cu privire la blocajul care va face ca minerii să fie trimişi în şomaj tehnic. Excavatoarele nu mai înaintează din cauză că proprietarii de teren din faţa acestora nu vor să accepte preţurile şi condiţiile companiei, astfel că acum nu mai est front de lucru. În lipsa unei legi care să reglementeze exproprierile, cariera, ca multe altele, de altfel, riscă să fie blocată. Managerul spune că problema trebuie discutată şi cu autorităţile şi comunitatea locală, pentru că, în definitiv, viitorii salariaţi sunt vecini ai celor care ţin cariera blocată.

Intrarea în şomaj tehnic a salariaţilor de la Jilţ Nord a fost discutată încă de săptămâna trecută şi, totodată, se cunoaşte despre aceasta de vreo câteva luni, urmare a eşecului negocierilor cu proprietarii de teren din faţa exploatării miniere. Trei excavatoare din cadrul UMC Jilţ Nord nu mai au front de lucru, astfel că minerii rămân fără obiectul muncii, urmând să fie trimişi acasă. O decizie nu a fost luată deocamdată, însă, în condiţiile actuale, este destul de sigură blocarea activităţii miniere.

Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a precizat că va merge alături de reprezentanţii companiei la Jilţ, pentru a sta de vorbă inclusiv cu cei care refuză să vândă terenurile, dar şi cu comunitatea locală. „Am vrea să avem alte soluţii, dar nu se poate în acest moment, nu mai este front de lucru. Am discutat şi vom mai analiza, inclusiv la faţa locului, această problemă. Voi merge la o şedinţă în zonă zilele acestea, pentru că trebuie să găsim o soluţie. Trebuie implicată şi comunitatea locală şi administraţia, pentru că oamenii aceştia care ţin excavatoarele blocate, sunt vecini ai celor care urmează să fie trimişi în şomaj”, a precizat managerul Laurenţiu Ciurel. Un milion de lei şi zece angajări

Cele trei excavat

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 45 minute
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 11 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid și rugăciunile sunt ascultate. Ce nu este bine să faci în această zi ca să nu atragi răul

Botosani News acum o ora
Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții. Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii a

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 11 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 13 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Biroul Electoral Central, despre anunţul REPER: Instanța a obligat la soluţionarea cererilor de renumărare a voturilor, nu la renumărare

G4Media acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Anamaria Revnic Călugăriţa, precizează, în urma anunţului REPER potrivit căruia magistraţii ar fi decis renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare în mai multe secţii de vot, că instan

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 10 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°