Peste 30 de cadre medicale din Cluj vor participa mâine la pichetarea Ministerului Sănătăţii. Acţiunea de pichetare va continua până în 27 septembrie, iar dacă solicitările medicilor nu vor fi satisfăcute se va trece la un miting de protest şi la grevă generală.
Ştefan Roman, preşedintele Sanitas Cluj, a susţinut că de astăzi şi până în 27 septembrie cadre didactice din toată ţara vor participa la pichetarea Ministerului Sănătăţii. “Noi de la Cluj suntem programaţi mâine la pichetare, alături de 5 judeţe. Astăzi la de 14.30 – 15.00 de pe platforma de la Sala Sporturilor va pleca un microzub cu 20 de sindicalişti de la Sanitas, plus încă 12 membri din colegiile profesionale, precum colegiul medicilor, colegiul dentiştilor. Apoi, dacă revendicările noastre nu vor fi urmate de angajamente ferme, urmează un mare miting în octombrie, urmat dacă situaţia o impune, de forme mai radicale cum ar fo chiar greva generală”, a explicat Roman.
Cererile medicilor
Roman a vorbit despre cele mai importante cereri ale cadrelor medicale: “Alocarea a 6% din PIB la Sănătate, finanţarea sistemului sanitar pentru trimestrul 4 al anului pentru că lunile octombrie, noiembrie, decembrie sunt descoperite financiar , creştere veniturilor salariale pentru toate categoriile salariale, respectarea şi aplicarea normativului de personal în vigoare – deficitul depăşeşte 24.000 de persoane calificate – asistenţi, medici, infirmiere”. Roman a susţinut că 90% din cadrele medicale din ţară vor participa la aceste proteste.
citeşte şi
Sindicaliştii clujeni din sănătate vor protesta peste două săptămâni la Bucureşti
Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru a-i plăti pe medici în funcţie de performanţă. Federaţia Sanitas oferă consultanţă