La ora 17.00, Piaţa Festivalului este albă, acoperită de un cer gri deschis, pufos. Pe scaune sunt aşezati vreo 50 de oameni: pensionari, elevi, o doamnă cu un bebeluş în cărucior roz; o ascultă pe fata îmbrăcată în negru, care cântă la pianul Kawai, cu ochii închişi.
Este una dintre elevele Liceului de Artă „Bălaşa Doamna“ din Târgovişte, care încălzesc atmosfera înainte de concertele de la ora 19.30 (Solartis Quartet) şi de la 20.30 (Radio Bucharest Brass Quintet).
La studioul Adevărul, Alexandru Tomescu tocmai a terminat interviul. Îşi pune vioara în spate (stă într-o cutie neagră, cu două barete – ca un fel de rucsac înalt şi îngust), se suie pe bicicletă şi iese în direcţia Ateneului. „Am progamare la stomatolog şi dup-aia plec direct la repetiţii“, răspunde râzând, când îl întrebi de ce cară instrumentul după el. Nu, nu e Stradivarius-ul.
Un pic mai încolo, la Librăria Muzicală – adăpostită de un cort alb, ca şi celelalte colege de breaslă din apropiere – un domn răsfoieşte o partitură de Chopin. În dreapta lui, de pe un afiş lung, îl priveşte Mozart, cu ochelari de soare, îmbrăcat în haină de piele. Şi îi zice: „They said I was a musical genius. Only time will tell“ („Se spune că am fost un geniu muzical. Doar timpul o s-o dovedească.“). De pe latura opusă, Beethoven intră şi el în discuţie: „I like to think my music will pe performed exactly as I intended.“ („Îmi place să cred că muzica mea va fi interpretată exact aşa cum am intenţionat“.) De la Librăria Bastilia se aud valsuri de Strauss, care se suprapun peste aria de Mozart pe care o cântă tânăra soprană de pe scenă.
În cortul mare, din partea opusă scenei, atmosfera este mai elegantă. Scaunele de plastic au fost înlocuite cu unele de lemn, care sunt aşezate în jurul unor mese rotunde, unde poţi bea un cappuccino, un pahar de vin sau un fresh de portocale. Din spatele
