Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prospecţiuni a investit 18 milioane de euro pentru dezvoltarea capacităţilor de lucru

Publicat in Bursa, joi 19 septembrie 2013 ·

* Compania vrea să se extindă şi în Singapore

Prospecţiuni (simbol PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a investit 80,5 milioane de lei (aproximativ 18 milioane euro) pentru dezvoltarea capacităţilor de lucru necesare extinderii activităţii, potrivit unui comunicat emis de companie.

Acţionarii Prospecţiuni vor decide în Adunarea Generală de mâine asupra propunerii deschiderii unei subsidiare în Singapore. În luna iulie, Prospecţiuni a decis deschiderea unei subsidiare în Serbia, după ce în septembrie 2012 hotărâse extinderea în Mauritius, iar în 2010, intrarea în Senegal. La finele anului trecut, compania avea operaţiuni în Europa de Sud, Asia Centrală, Africa de Nord şi Africa de Vest, furnizând servicii de achiziţii de date seismice, procesare, interpretare şi alte servicii geologice şi geofizice, se arată în raportul anual. Compania are şi o filială înregistrată în Maroc, Prospect Geoservices.

Reprezentanţii Prospecţiuni au anunţat, ieri, că societatea a creat 1024 de locuri de muncă în primele opt luni ale anului curent, dintre care 41 sunt permanente, restul fiind sezoniere. În prezent, Prospecţiuni are 3.200 de salariaţi, iar în perioada următoare doreşte să mai angajeze 400 de lucrători pentru a lucra temporar în cadrul unor contracte desfăşurate în România, precizează acelaşi comunicat.

Având în vedere activitatea externă a Prospecţiuni, recrutările nu s-au făcut doar din România. Gehrig Schultz, directorul general al companiei, a precizat: "Până relativ recent, pentru activităţile internaţionale era suficient doar personalul din România, însă dezvoltarea accelerată din ultimii ani ne-a determinat să facem angajări şi din alte state, deoarece avem nevoie de toţi românii la nivel local".

Compania controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender este furnizor de servicii geofzice şi geologice, furnizând servicii pentru c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 38 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°