Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănuț Tiberius Epure a fost exclus din rândurile cadrelor universitare

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Senatul Universităţii Ovidius din Constanţa s-a întrunit astăzi în şedinţă extraordinară pentru a-l exclude din rândurile cadrelor universitare pe fostul rector Dănuț Tiberius Epure. Membrii Senatului au validat cu 37 de voturi pentru şi 11 abţineri, decizia Consiliului de Administraţie privind desfacerea contractului de muncă al fostului rector, Dănuţ Tiberius Epure. În perioada imediat următoare va urma punerea în aplicare a acestei decizii de către ordonatorul interimar de credite, Ion Bordeianu. “Această decizie a survenit în urma consultării Serviciului Juridic şi pe baza aplicării articolului 61 din Codul Muncii care se referă la arestul preventiv pentru o perioadă mai lungă de 30 de zile şi nu încalcă în nici un caz prezumţia de nevinovăţie.” a declarat Daniel Citirigă, purtător de cuvânt al Universității Ovidius. Reamintim că Dănuț Tiberiu Epure și Gabriela Stanciu au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru luare de mită. Potrivit rechizitoriului DNA, în vara acestui an, Tiberius Dănuţ Epure, în calitate de rector al Universităţii “Ovidius”, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, înaintea examenului, subiectele la disciplinele de concurs pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă fraudulos. De asemenea, Epure ar fi pretins de la o altă persoană 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie. În aceeași situație se află și prorectorul Gabriela Stanciu care, conform procurorilor, ar fi pretins suma de 1.500 de euro de la mama unei candidate pentru a facilita admiterea fiicei acesteia la Facultatea de Farmacie.

Senatul Universităţii Ovidius din Constanţa s-a întrunit astăzi în şedinţă extraordinară pentru a-l exclude din rândurile cadrelor universitare pe fostul rector Dănuț Tiberius Epure. Membrii

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 33 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 23 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°