Scris de B.A.M - Un proiect legislativ inițiat de 24 de parlamentari PSD, PNL, UDMR și PDL ar putea conduce la desființarea tuturor orașelor din județul Timiș. Asta deoarece parlamentarii propun desființarea urbelor care au sub 25.000 de locuitori.
Potrivit proiectului Legii privind „definirea spaţiului rural”, oraşele care au sub 25.000 de locuitori ar urma să fie transformate în spaţiu rural. Parlamentarii care spijină acest proiect susţin că această lege este necesară pentru „dezvoltarea echilibrată a teritoriului naţional”, „utilizarea eficientă a fondurilor europene”, „încurajarea diversificării economiei rurale” şi „îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural”.
În judeţul Timiş, adoptarea acestei legi ar conduce la desfiinţarea tuturor celor opt oraşe existente în prezent – Sânnicolau Mare, Jimbolia, Recaş, Făget, Buziaş, Deta, Gătaia şi Ciacova – deoarece niciunul nu îndeplineşte criteriile de populaţie care ar urma să fie stabilite prin această lege. Practic, judeţul Timiş ar mai rămâne doar cu cele două municipii: Timişoara şi Lugoj.
Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, care este totodată şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a declarat că nu a văzut acest proiect, însă adoptarea lui ar rezolva o parte a problemelor pe care le au acum primarii care conduc „oraşe doar cu numele”.
„Nu am văzut proiectul respectiv. Trebuie să-l văd. În mod normal se impune o discuţie din punct de vedre administrativ nu numai la oraşe, ci şi la comune. Şi primarii care conduc oraşe şi comune numai cu statutul, cu denumirea, probabil o duc greu şi le este greu să se descurce. Va trebui să ne gândim la această reformă administrativă”, a declarat Bojin.
Niciunii parlamentari PSD de Timiş nu au auzit de acest proiect. Deputatul Cătălin Tiuch a declarat că, în opinia lui, acest proiect de lege nu reprezintă o prioritate pentru România în momentul de faţă,