Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii au ieşit în stradă. Există bani pentru ei?

Publicat in Curierul, joi 19 septembrie 2013 ·

Ieri au început primele proteste ale medicilor, care vor continua şi în perioada următoare

Personalul medical ameninţă cu greva generală sau cu demisii în masă dacă autorităţile nu le iau în calcul revendicările

Principalele cerinţe se referă la nivelul de retribuţie, solicitându-se ca rezidenţii să fie plătiţi cu 2-3 salarii medii, iar medicii la finalul carierei cu 10-15 salarii medii

Ieri, peste 100 de medici au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii cerând, în primul rând, creşterea salariilor. Protestele vor continua până pe 27 septembrie, urmând ca după aceea să fie organizat un marş cu 40.000 de persoane angajate în sistem. Dacă nici atunci nu le vor fi ascultate cerinţele, medicii ameninţă cu întreruperea activităţii sau cu demisia în bloc.

"Pichetările vor urma până vinerea viitoare. Astăzi a fost Bucureştiul, de mâine vin judeţele. Vor veni sindicate din 6 judeţe în fiecare zi, câte 120 de reprezentanţi", a declarat, pentru Curierul Naţional, Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, prezent la protestul de ieri.

Acesta a explicat că după aceste proteste în faţa ministerului, se vor analiza rezultatele, urmând să se organizeze un marş în Bucureşti, cu 40.000 de persoane. "După aceea vom acorda o perioadă pentru negocieri, urmând să discutăm următoarele mişcări sindicale pe care vrem să le desfăşurăm pentru a fi luate în calcul revendicările noastre", a continuat Vasile Astărăstoae.

Preşedintele Colegiului Medicilor ne-a precizat că se ia în calcul şi o grevă generală sau o demisie în bloc. "Luăm în calcul o grevă generală, luăm în calcul o demisie în bloc cum au făcut colegii din alte ţări", ne-a spus acesta.

Şi Dan Pereţianu, preşedintele Camerei Federative a Medicilor, a spus că dacă nu se ajunge la o soluţie va urma o grevă generală. "Luăm în calcul o grevă generală. Acest lucru înseamnă că

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°