Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centre de asistență socială nou-nouțe, lăsate de izbeliște din lipsă de personal. Administrația ieșeană, legată de mâini de Ministerul Muncii

Publicat in 7Est, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru sistemul de asistență socială din Iași se irosesc din lipsă de personal. Patru clădiri din cartierul Galata şi una din localitatea Budăi, construite recent cu fonduri europene pentru a adăposti persoane cu handicap au lacătul pe uşi din cauza lipsei de angajaţi. Conducerea Direcției de Asistență Socială susţine că a făcut demersuri la Ministerul Muncii pentru deblocarea posturilor, dar că nu s-au găsit soluţii.

Cele patru vile construite în Galata, chiar în curtea Centrului Social Educativ pentru Persoanele cu Dizabilităţi, ar trebui să găzduiască 24 de persoane cu handicap de la centrul din Hârlău. Moderne, cu dotări care să le faciliteze traiul de zi cu zi, clădirile sunt însă nefuncţionale, deşi recepţia lucrărilor s-a făcut în luna august a acestui an. Lipsesc cei opt angajaţi care ar trebui să se ocupe de bolnavi.

„Nu se pot da angajaţi de pe celelalte componente întrucât nici acolo nu putem face faţă, salariaţii sunt foarte puţini, mai beneficiază şi de concedii medicale, se întâmplă diferite probleme de sănătate. Normal ar trebui să fie 82 de salariaţi, momentam avem 64,” a spus Georgeta Dumitrache, şef complex Galata.

Iar situaţia nu este singulară. Şi la Budăi două clădiri impresionante, una construită de la zero cu peste 600.000 de euro, iar alta proaspăt reabilitată, sunt închise din acelaşi motiv: nu sunt cei 67 de angajaţi necesari. Aici ar urma să fie cazate 88 de persoane cu handicap mintal.

„Deja o preselecţie a beneficiarilor este făcută, aceştia abia aşteaptă să ajungă în noile locaţii, dar din păcate este problema personalului pentru care au fost întocmite demersuri către Consiliul Judeţean şi Ministerul Muncii,” a explicat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Până acum însă demersurile s-au dovedit zadarnice.

„Începând de la sfârşit

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

(P) Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova

Gandul acum 30 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 30 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

ANPC a controlat peste 153 de operatori economici pe litoral, în iulie / Comisarii au dat amenzi de aproape 900.000 de lei, iar 24 de unităţi, închise temporar / Printre nereguli: produse expirate, mucegai şi insecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în prima săptămână din iulie, peste 153 de operatori economici pe litoral şi au dat amenzi de aproape 900.000 de lei. Printre cele mai importante nereguli au fost:

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°