Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacea de la Ţebea

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 18 septembrie 2013 ·

După felul în care a decurs prima parte a festivităţilor tradiţionale de la Ţebea, dedicate comemorării eroului naţional Avram Iancu, se poate spera că preşedintele Traian Băsescu a fost neinspirat când a decis să fie prezent în mijlocul celor aflaţi în sărbătoare. De altminteri, este bine ştiut că mulţi locuitori ai Ardealului şi mai cu seamă moţii nu îl au la suflet din motive pe deplin justificate şi bine cunoscute. Aşa se face că după momentul sobru şi solemn al depunerii coroanelor de flori, politicianul aflat încă în fruntea ţării, unde a revenit pe uşa din dos, s-a insinuat în mijlocul oamenilor adunaţi în jurul Complexului Istoric din localitate pentru a face celebra “baie de mulţime”.Numai că de această dată s-a dovedit un eşec. “Demisia”, “Hoţule”, “Jos Băsescu” şi inclusiv “Ieşi afară, javră ordinară” s-au auzit repetat din mulţimea inflamată, în timp ce aprig huiduitul îşi vedea de drum, înfruntându-le. Cei care ştiu că de fiecare dată asemenea momente sunt atent regizate şi riguros organizate au rămas într-o primă instanţă surprinşi că, înfruntând ostilităţile, Băsescu înainta printre oameni în altă direcţie decât în cea în care îl aştepta coloana prezidenţială de maşini. În cele din urmă, lucrurile s-au lămurit de la sine. După ce şi-a schimbat ţinuta festivă cu una lejeră, preşedintele jucător, alături de soţia sa, a poposit în cortul Primăriei municipiului Arad, unde era aşteptat cu emoţie şi simpatie de vreo 200 de persoane în extaz. Aşa s-a putut înţelege că “baia de mulţime” care a urmat acolo era de fapt cea care justifica prezenţa prezidenţială la Ţebea, importanţa sa fiind mult mai mare decât comemorarea lui Avram Iancu.

Nu există dovezi, deşi s-a insinuat deja, că cei ce l-au huiduit pe Traian Băsescu au fost montaţi şi chiar finanţaţi de adversarii săi politici. Este însă cât se poate de limpede că petrecerea din cort a avut un scop poli

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 29 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 33 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 49 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 6 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°