*Acțiunea a avut loc la finalul săptămânii trecute
Au fost constatate patru infracțiuni, iar oamenii legii au ridicat două ambarcaţiuni metalice, două motoare de ambarcaţiune (unul marca Yamaha de 6 cai putere şi un motor Jhonson de 3,5 cai putere), două perechi de rame, opt unelte de pescuit comercial tip setcă (din care una monofilament şi șapte din fir textil). Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la aproximativ 11.075 lei.
Pe brațul Măcin, pe malul drept, au fost depistaţi P. Dănilă, în vârstă de 58 de ani, şi S. Ion, de 53 de ani, ambii din județul Tulcea, în timp ce pescuiau cu ajutorul unei unelte de pescuit comercial tip setcă din fir textil şi al unei ambarcaţiuni metalice echipată cu motor Johnson, fără a deţine licenţă de pescuit pentru ambarcaţiune şi autorizaţie sau permis de pescuit comercial.
Tot cu ocazia acţiunii au fost surprinși în flagrant doi bărbați, pe fluviul Dunărea, în zona localității Smârdan, în timp ce pescuiau cu o unealtă tip setcă compusă cu sirec. Când au văzut că se apropie polițiștii de ei, cei în cauză au tras barca la mal și au fugit. Pentru activitatea de pescuit bărbații au folosit o ambarcaţiune metalică echipată cu motor marca Yamaha şi o pereche de rame, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Peștele capturat, din speciile caras şi plătică, care a fost găsit în barcă, a fost redat mediului natural.
*Acțiunea a avut loc la finalul săptămânii trecute
Au fost constatate patru infracțiuni, iar oamenii legii au ridicat două ambarcaţiuni metalice, două motoare de ambarcaţiune (unul marca Yamaha de 6 cai putere şi un motor Jhonson de 3,5 cai putere), două perechi de rame, opt unelte de pescuit comercial tip setcă (din care una monofilament şi șapte din fir textil). Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la aproximativ 11.075 lei.
Pe brațul Măcin, pe malul d