Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ședință tensionată la Primăria Constanța

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Povești de pe câmpul de luptă în ședința Consiliului Municipal Constanța. Doi veterani de război au fost numiţi cetăţeni de onoare ai orașului Constanța. Petre Zamfir şi Gheorghe Constantin au primit cheia Constanţei ca urmare a faptelor de vitejie din cel de-al II-lea Război Mondial. Războiul nu a avut legătură doar cu cei doi veterani. Au existat dispute și la nivelul sedinței unde consilierii PDL Iustin Fabian Roman şi Sorina Tuşa l-au contrat pe edilul Constanței pe seama punctului 12 din convocator. Acesta se referă la aprobarea documentației de achiziție a lucrărilor de construcții pentru campusul social Henri Coandă, aleșii democrat-liberali considerând că prețul pe metru pătrat al construcției este destul de ridicat. “Dacă este licitație și vine unul care vrea să-l facă în aceleași condiții cu 200 de euro/mp câștigă ăla cu 200.“ a afirmat primarul Constanței, Radu Mazăre. Un alt punct tensionat pe ordinea de zi a fost reprezentat de proiectul cu privire la transmiterea dreptului de folosință a unui teren din zona Perla-Mamaia către Arhiepiscopie. În această zonă va fi construită o biserică iar ulterior un nou lăcaș de cult va fi ridicat în stațiune. Consilierii PDL din nou au avut un punct de vedere diferit. Nici tema Portului Constanța nu a fost trecută cu vederea, iar ultimele discuții de la nivelul Guvernului arată că 15 % din acțiuni vor ajunge în portofoliul Primăriei Constanța. “Eu am discutat cu premierul ca să se scoată 15% pe bursă și 15% să revină Consiliului Local. Statul să rămână cu 30%.” a mai spus Radu Mazăre La sfârșitul ședinței de Consiliu municipal, primarul Constanței a explicat și motivul pentru care amenzile pentru parcările neregulamentare sunt atât de mari. “Pentru că ai parcat ilegal, dea asta ai luat amendă. Și o să măresc amenzile ca să nu se parcheze pe banda întâi “ a explicat edilul.

Povești de pe câmpul de luptă în ședința

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 50 minute
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum 39 minute
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 3 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum 42 minute
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum 29 minute
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 32 minute
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 2 ore
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°