Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afecţiuni care duc la orbire

Publicat in Vremea Noua, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Ochiul poate fi afectat de boli specifice, precum cataracta sau glaucomul, dar şi de in flamaţii, infecţii, tumori sau traumatisme ce pot avea efecte ireversibile.

„Cataracta şi glaucomul sunt boli oculare care apar la bătrâneţe şi în timp pot duce la pierderea vederii”, explică Mircea Filip, medic oftalmolog la clinica Ama Optimex din Bucureşti.

Pe lângă bolile inevitabile mai există şi unele care apar brusc şi au nevoie de tratament imediat pentru a nu se ajunge la pierderea vederii.

Cataracta şi glaucomul au cauze necunoscute

Ochii reprezintă 85% din legătura omului cu lumea exterioară, spun medicii, şi, de aceea, orice probleme de vedere reprezintă un handicap major. Una dintre afec ţiunile frecvente ale ochilor, cataracta, apare după vârsta de 60 de ani, iar cauza principală a acestei boli rămâne o enigmă. Soluţia pentru bonavii de cataractă este operaţia de implant de cristalin, care costă între 2.000 şi 7.000 de lei, în funcţie de tipul cristalinului şi complexitatea cazului.

„De asemenea, glaucomul e o boală gravă, ireversibilă, care constă în creşterea presiunii lichidelor din ochi, care în timp duce la orbire”, explică Călin Tătaru, medic primar oftalmolog..

Nici în această afecţiune, cauza nu este cunoscută. Glaucomul se poate trata cu medicamente, dar şi prin intervenţii chirurgicale.

Orbirea poate apărea în câteva minute

Citeste mai mult pe:

http://www.doctorulzilei.ro/afectiuni-care-duc-la-orbire/

Ochiul poate fi afectat de boli specifice, precum cataracta sau glaucomul, dar şi de in flamaţii, infecţii, tumori sau traumatisme ce pot avea efecte ireversibile.

„Cataracta şi glaucomul sunt boli oculare care apar la bătrâneţe şi în timp pot duce la pierderea vederii”, explică Mircea Filip, medic oftalmolog la clinica Ama Optimex din Bucureşti.

Pe lângă bolile inevitabile mai exis

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 48 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 31 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°