Valeriu Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru că l-a ajutat pe Mihail Neamţu să intre în plenul reunit al Parlamentului. Neamţu a protestat în timpul discursului lui Ponta faţă de proiectul de lege privind Roşia Montană.
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru că a permis mai multor persoane, printre care şi Mihail Neamţu, preşedintele Noii Republici, să intre în plenul reunit al Parlamentului. Zgonea a catalogat gestul deputatului Cernea ca „degradant”, dar a mărturisit că nu poate să îl sancţioneze decât prin tăierea anumitor resurse financiare.
Potrivit deputatului PSD, există destule informaţii pentru formularea unei plângeri penale la adresa celor care au venit pentru a tulbura discursul premierului Ponta. El susţine că protestatarii i-au bruscat pe angajaţii Parlamentului şi unul dintre ei a îndrăznit chiar să se dea drept deputat.
Zgonea a afirmat există posibilitatea legală de a interzice lui Mihail Neamţu să mai intre în Parlament atâta vreme cât nu deţine calitatea de parlamentar. Preşedintele Camerei Deputaţilor a cerut colegilor săi găsirea unor soluţii care să permită participarea la lucrările legislativului a românilor „de bună credinţă”.
Remus Cernea s-a declarat nevinovat şi afirmat că responsabilitatea aparţine strict acelora care au tulburat discursul din Parlament.
Discursul primul-ministru Victor Ponta despre noul acord dintre România şi FMI a fost întrerupt ieri de preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu. Neamţu a intrat în sala Parlamentului şi i-a dat preşedintelui PSD un săculeţ de bani care simboliza „30 de arginţi, preţul trădării pentru Roşia Montană”. În replică, Ponta l-a calificat pe preşedintele Noii Republici ca „un legionar de mucava şi un personaj comic şi ridicol”.
Valeriu Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru