În vară, președintele Pâncotei, Pavel Piroș reușea o mișcare surprinzătoare, convingându-l pe Adrian Rusu să i se alăture. La 29 de ani, fundașul arădean a venit cu un mare plus de experiență, primit după aproape un deceniu petrecut pe prima scenă. „Adi Rusu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri în primele meciuri. E un exemplu atât în antrenament cât și în joc pentru toți colegii lui”, a dezvăluit antrenorul Dan Cuedan, care n-a decis încă ce rol îi va rezerva celui care vineri va fi adversar direct al fratelui său, Florin, portarul Ineului: „E polivalent, sunt convins că în orice poziție joacă dă randament maxim. Vom vedea la ora jocului pe ce poziție îl vom folosi”.
Tehnicianul Șoimilor știe că jucătorul pe care l-a avut sub comandă și la UTA e încă în atenția unor cluburi din Liga I. Decizia de a reveni acasă a celui care a mai îmbrăcat tricourile echipelor Pandurii Târgu Jiu sau FC Brașov e de natură personală, iar cei de la Pâncota o respectă, bucurându-se, în același timp, cã pot conta pe el.
„Ca și mentalitate, e un jucător care s-a despărțit prea repede pentru el de Divizia A. Spun sincer că și acum are oferte din primul eșalon, de la cel puțin două-trei cluburi. Are motivele lui personale pentru care a renunțat, noi le respectăm. Eu, cel puțin, mă bucur foarte-foarte mult că e în lotul meu”, a mărturisit Cuedan.
În vară, președintele Pâncotei, Pavel Piroș reușea o mișcare surprinzătoare, convingându-l pe Adrian Rusu să i se alăture. La 29 de ani, fundașul arădean a venit cu un mare plus de experiență, primit după aproape un deceniu petrecut pe prima scenă. „Adi Rusu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri în primele meciuri. E un exemplu atât în antrenament cât și în joc pentru toți colegii lui”, a dezvăluit antrenorul Dan Cuedan, care n-a decis încă ce rol îi va rezerva celui care vineri va fi adversar