In dialog cu dr. Aurel MELNICIUC, directorul Centrului
-Domnule director, aveţi aproape o lună de activitate şi sunteţi deja implicat într-un program amplu de acţiuni . Cum a fost trecerea din postura de specialist al Muzeului Judeţean, de cercetător ştiinţific şi doctor în arheologie, la cel de manager al unei instituţii culturale? - A fost o trecere rapidă. Pot spune că imediat m-am implicat total în noua activitate. În sarcina noastră stă acum organizarea Târgului AGRO-ZOO , ediţia a IV-a de la Popăuţi. Avem două zile, 21 şi 22 septembrie, de spectacole la care vor participa o mare parte a ansamblurilor din judeţ, alături de RAPSOZII BOTOŞANILOR, de Sofia Vicoveanca, de Orchestra LĂUTARII din Chişinău condusă de Nicolae Botgros, invitaţi fiind şi alţi artişti de muzică populară şi uşoară... - Cum aţi preluat ştafeta de la profesorul Ion Ilie? -Noi ne cunoşteam dinainte şi am avut o discuţie prin care i-am propus colaborarea. I-am relatat d-lui Ilie intenţiile mele şi domnia sa a fost încântat de ceea ce doresc să fac... - Aveţi o altă strategie în ceea ce priveşte activitatea Centrului de Creaţie? - Avem foarte multe iniţiative dar trebuie să facem faţă unui buget de austeritate. Eu personal, încerc să impun o altă tendinţă, dacă vreţi, ştiinţifică, activităţii noastre, să cercetăm, să conservăm şi să transmitem mai departe tradiţiile noastre.Rostul nostru este să fim şi formatori ai atelierelor de creaţie... -Apopos de acest aspect, ştiţi că de pildă meşteşugarii botoşăneni nu au o asociaţie a lor, o parte sunt afiliaţi la o asociaţia regională de la Iaşi, condusă de dl. Lutic, alţii merg, cum se spune, pe cont propriu. La fel e şi cazul unor slujitori ai condeiului, necuprinşi în filiala Botoşani a Uniunii Scriitorilor. Ce ar trebui să facă aceştia? -Eu le-aş sugera să se asocieze, să întemeieze asociaţii paralele cu cele care