Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşi omorâţi de o infecţie intra-spitalicească

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Cei doi bebeluşi care au încetat din viaţă, la Spitalul Municipal Hunedoara, la interval de câteva ore în noaptea de duminică spre luni, au decedat din cauza unei infecţii nozocomiale. Aceasta este concluzia Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML).

„La ambii bebeluşi s-a depistat enterobacteria numită Klebsiella Pneumoniae, bacterie care a provocat pneumoniile severe în urma cărora s-au înregistrat cele două decese. Bacteria a fost depistată atât în exudatele faringiene cât şi în sângele celor doi micuţi. Vorbim de două cazuri diferite, de bebeluşi născuţi la trei zile diferenţă. În mod indubitabil, pneumoniile celor doi copii au fost provocate de o infecţie intra-spitalicească cu bacteria Klebsiella Pneumoniae. Am anunţat deja Direcţia de Sănătate Publică şi telefonic şi în scris, iar această instituţie trebuie să dispună mai departe măsurile care se impun”, spune doctorul Dan Mărculescu, şeful SJML Hunedoara.

Medicii spun că şi-au făcut treaba

Medicii de la spitalul din Hunedoara spun că pe secţia de neo-natologie s-au respectat întru totul regulile de acces şi protocoalele medicale, adăugând că, în ambele cazuri, starea bebeluşilor s-a înrăutăţit la scurt timp după naştere.

Directorul medical al unităţii spitaliceşti, dr. Carolina Radu, se declară oarecum surprinsă de concluzia medico-legală: „Nu am primit încă nicio înştiinţare de la Medicina Legală. Noi avem un departament de prevenire a infecţiilor nozocomiale foarte riguros. În plus, chiar înainte cu trei zile de această tragedie, am avut un control al Direcţiei de Sănătate Publică, iar analiza probelor prelevate nu a evidenţiat nicio problemă”.

Duminică seara, o fetiţă de şase zile a încetat din viaţă la Spitalul din Hunedoara, iar în noaptea de duminică spre luni, un băieţel de două zile şi jumătate a avut aceeaşi soartă. Ancheta a fost provocată de nemulţumirea pă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°