În fiecare săptămână, în "Buletinul procedurilor de insolvenţă" sunt publicate anunţuri legate de societăţi care administrează echipe de fotbal sau de handbal. Situaţia este dramatică, mai ales că majoritatea echipelor intrate în insolvenţă au ajuns foarte jos. Singura excepţie, dar care nu confirmă nicio regulă, este Universitatea Cluj, club care a reuşit să se menţină în prima ligă fotbalistică, dar care nu a scăpat de probleme. În rest, odată demarată această procedură, "căderea" nu a mai putut fi oprită. Rapid Bucureşti se confruntă cu probleme enorme, ajungând la demararea insolvenţei în Liga a 2-a, Gloria Bistriţa de asemenea, FC Argeş şi Poli Timişoara au dispărut, Farul Constanţa se zbate în mediocritate, UTA este pe marginea prăpastiei, Handbal Club Minaur Baia Mare e încolţită de creditori. Imaginea este una a apocalipsei sportului încăput pe mâna unor administratori incompetenţi, care au ştiut doar să acumuleze datorii imense, după care, cu nonşalanţă, au tras obloanele peste nişte branduri sportive clădite în zeci de ani cu foarte multă muncă în arenele sportive şi în afara lor. Planuri de redresare, tabele interminabile cu creanţe, bunuri - foarte puţine, care vor fi scoase la licitaţie, datorii către stat care nu vor mai fi plătite niciodată, cam asta rămâne în urma unor cluburi atinse de un profesionism găunos.
Handbal Club Minaur Baia Mare, echipă care a câştigat de două ori Cupa Federaţiei Internaţionale (1985 şi 1988), triplă semifinalistă a Cupei Cupelor, dublă campioană naţională, deţine o listă de creanţe la fel de stufoasă precum palmaresul (datorii: salariale, către bănci, către bugetul de stat).
Campioana Ligii 1 la fotbal din urmă cu două sezoane, Oţelul Galaţi, a intrat şi ea în insolvenţă în această vară. ANAF a anunţat o datorie a oţelarilor de 22.300.000 de lei, reprezentând taxe către bugetul de stat, bugetul asigurărilor soc