Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torţionar. IICCMER cere urmărirea penală pentru genocid în cazul Ion Ficior

Publicat in Ziua Veche, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) solicită Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.

“Instititul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, pentru genocid“, a declarat, miercuri, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, transmite Mediafax.

Acesta a precizat că în urma investigaţiilor făcute de reprezentanţii institutului au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care colonelul Ion Ficior (85 de ani) a îndeplinit funcţia de comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, respectiv în perioada 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, fiind înfometaţi şi bătuţi.

Ion Ficior a introdus la Colonia de muncă Periprava un regim de detenţie abuziv, represiv, discretionar împotriva deţinuţilor politici, consideraţi atunci o ameninţare la adresa noului regim, a mai spus Muraru.

Acesta a precizat că au fost strânse documente care arată că în perioada în care la conducerea Coloniei de muncă Periprava a fost Ion Ficior au murit 103 deţinuţi, toţi condamnaţi pentru delicte politice, probele fiind transmise Parchetului.

IICCMER a identificat peste 50 de supravieţuitori ai Coloniei de muncă de la Periprava, fiind luate mărturii de la 21 foşti deţinuţi politici.

“Decesele înregistrate în timpul mandatului colonelului Ion Ficior definesc regimul de detenţie instituit de acesta şi reprezintă premisele instituirii regimului de exterminare a deţinuţilor politici”, a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful NATO este „încrezător” într-un acord în privinţa cheltuielilor de apărare la summitul NATO / Italia spune că ar avea nevoie de 10 ani pentru a se conforma

HotNews acum 35 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că este „destul de încrezător” că ţările din alianţă vor ajunge la un acord privind creşterea cheltuielilor de apărare la summitul Alianţei Nord-Atlantice din 24-25 iunie. Aceste comentarii au f

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

Edi Iordănescu, oficial la Legia Varșovia, echipa cu cei mai periculoși ultrași din Europa

Adevarul acum 3 ore
Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edi Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 8 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Realitatea Plus, amendă din nou de CNA, cu 40.000 de lei, pentru lipsa imparţialităţii

HotNews acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul Realitatea Plus cu o amendă de 40.000 de lei din cauza încălcării prevederilor din legislaţia în domeniu referitoare la separarea clară a opiniilor de fapte, într-un mod care a co

Radu Drăguşin are un nou antrenor la Tottenham: Thomas Frank / ”Numim unul dintre cei mai progresivi şi inovatori antrenori principali din acest sport”

G4Media acum o ora
Clubul Tottenham Hotspur , la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei engleze este danezul Thomas Frank, în vârstă de 51 de ani, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul con

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 13 iunie, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, sociologul Mirel Palada vine cu ultimele cifre ale încrederii invest

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

Emisiunile zilei vineri, 13 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 40 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

22°
joi

17°/26°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

12°/23°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°