Poliţiştii încearcă să stabilească cum a avut loc incidentul O şoferiţă din comuna Vanători, care a obţinut permisul de puţin timp, a provocat un accident de circulaţie.
Poliţiştii au stabilit că pe strada Mihai Eminescu din comuna Vânători, Gabriela Alina Ş., 20 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, din cauza neatenţiei şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens. Maşina BMW i-a lovit pe Cristian Andrei B., 16 ani, şi pe Claudia B., 19 ani, din Vanători, care se deplasau pe marginea părţii carosabile. În urma impactului, conducătoarea auto şi cei doi pietoni au fost răniţi uşor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a incidentului. Un alt accident s-a produs în Focşani. Pe B-dul Independenţei, Nicoleta A., 26 ani, din comuna Suraia, aflată la volanul unui autoturism marca BMW, l-a acroşat şi l-a accidentat uşor pe Valentin D., 28 ani, din localitate. Acesta s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dar şoferul a fost neatent. (Dan CHIRIAC)
Poliţiştii încearcă să stabilească cum a avut loc incidentul O şoferiţă din comuna Vanători, care a obţinut permisul de puţin timp, a provocat un accident de circulaţie.
Poliţiştii au stabilit că pe strada Mihai Eminescu din comuna Vânători, Gabriela Alina Ş., 20 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, din cauza neatenţiei şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens. Maşina BMW i-a lovit pe Cristian Andrei B., 16 ani, şi pe Claudia B., 19 ani, din Vanători, care se deplasau pe marginea părţii carosabile. În urma impactului, conducătoarea auto şi cei doi pietoni au fost răniţi uşor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a incident