Un angajat al Unității Militare din Tg Jiu a fost găsit împușcat în cap, în foișorul în care efectua paza. Caporalul s-a împușcat din grețeală, în timp ce-și descărca arma, înainte de terminarea turei. Un glonț i-a perforat mâna și capul, în momentul în care își golea arma. Colegii au auzit bubuitura, dar nu și-au dat seama că a fost un foc de armă. A fost găsit de colegul care trebuia să-l schimbe din tură, la ora 9.00.
Adrian Toader, în vârstă de 25 de ani, era caporal la garnizoana de la Tg Jiu. A fost găsit mort, în foișorul în care își efectua serviciul de pază. Tânărul s-a împușcat cu arma din dotare, pe care o curăța, înainte de a ieși din punctul de pază. „În jurul orelor 9.00, caporalul Toader Ion Adrian a fost găsit decedat prin împușcare, în punctul de pază.
Colegii caporalului au chemat imediat ambulanța, însă medicii din echipajul ce a ajuns la locul incidentului spun că tânărul nu a avut nicio șansă de supraviețuire, fiind împușcat în cap.
"S-a constatat o plagă prin împușcare, la nivelul capului. Nu se putea face nimic", a declarat Dan Vâlceanu, directorul Ambulantei Gorj
Cazul este anchetat de Parchetul Militar Craiova. Oamenii legii iau în calcul varianta unei descărcări accidentale a armei caporalului. Surse din cadrul anchetorilor susțin că tânărul scosese încărcătorul puștii, pentru a o verifica. Un cartuș a rămas însă pe țeavă, glonțul perforându-i mâna și capul.