Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De anul viitor, elevii vor veni cu tabletele la şcoală

Publicat in Magazin Salajean, joi 19 septembrie 2013 ·

Noul regulament şcolar, care urmează să fie supus dezbaterii publice, permite elevilor să aducă şi să folosească la clasă tablete. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, la începutul acestei săptămâni. Oficialul a precizat că primul pas este reprezentat de conectarea la internet a şcolilor, urmat de dezvoltarea unor programe de “software educaţional”, respectiv manualele digitale, iar apoi, de pregătirea necesară care trebuie asigurată cadrelor didactice “înainte de a intra la clasă”, pentru care se vor folosi fonduri structurale. “În primul rând, trebuie să avem conţinuturile, apoi training-ul profesorilor şi după aceea îţi poţi pune problema să faci un pas mai departe. Dacă am face anul acesta investiţia (în echipamente – n.r.), presupunând că am avea bani, multe dintre echipamente ar sta neutilizate”, a explicat ministrul Educaţiei. Suma ncesară pentru investiţii în echipamente a fost estimată la peste o sută de milioane de euro. Potrivit lui Pricopie, anul viitor, când vor intra primele manuale digitale în clase, toate clasele I şi a II-a vor avea la dispoziţie un videoproiector, un calculator sau laptop şi un ecran. “Digitalizăm întreaga clasă, adică toţi copiii vor avea în clasă pe bancă tablete conectate la calculatorul profesorului”, a completat ministrul.

Un sfert din şcolile sălăjene au net

În Sălaj, aproximativ 25 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt conectate la reţeaua de internet. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, din cele 433 de unităţi şcolare din judeţ au internet numai cele cu personalitate juridică, respectiv 107.

comments

Noul regulament şcolar, care urmează să fie supus dezbaterii publice, permite elevilor să aducă şi să folosească la clasă tablete. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, l

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 12 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 52 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 57 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°