Ioan Becali a avut grijă să strecoare vestea că Piţurcă s-a bucurat de necazul lui Fatih Terim. Să-i fie de bine, după cum să ne fie şi nouă, celor care avem curajul să mărturisim că ni se lumina faţa ori de câte ori bătrânul Împărat îşi trecea mâna prin părul rar, după fiecare gol primit.

Terim e un antrenor imens pentru Turcia, dar la contactul cu marile puteri i se ia imediat poleiala de pe coroană. În Turcia e împărat, vizirimea îi pupă mâna, dar dincolo de Bosfor şi Dardanele înseamnă mult mai puţin decât Mircea Lucescu, asta ca să facem o comparaţie cu alt răsăritean. După ce ne-a pus săptămâna trecută cu botul pe labe, turcimea credea că Realul se va sfărâma de stâncile de sub palatul Topkapî. Când i-a răpus pe Maxim şi pe Chiricheş, ne-am adus aminte că Marele Împărat a calificat de două ori Turcia la Europene şi a câştigat un trofeu de mare prestigiu cu Galata. Când i-a dat Realul cu terenul în cap, a fost imposibil să nu ne revină în minte cele câteva duşuri pe care le-a antrenat la Milan şi la Fiorentina, făcă niciun rezultat notabil. Fostul fundaş rudimentar de lângă care în anii 70 Dudu, Iordănescu sau Dobrin dădeau goluri până se săturau e tare doar pe pământul său natal. Antrenează şi naţionala, şi Galata şi are aerul că a inventat Semiluna. În comparaţie cu marile puteri ca Realul, acest nevorbitor de limbi străine e doar un Baiazid decăzut, o baclava alterată sau un covor persan ros de crampoanele unor ghete de ultimă generaţie.

Altă figură tristă de sub luna clară a Stambulului a fost Gareth Bale, pentru prieteni Gary, al doilea transfer din istoria fotbalului, asta ca să nu se supere Cristiano Ronaldo că n-ar mai fi primul. În acest moment minerul galez adus cu atâta pompă şi cu atâţia bani e rezervă la Ancelotti, ca Nacho Monreal, ca să recurgem la un exemplu. În locul lui CR7, acolo unde ar fi postul lui de ba