Marian Pîrvu este fascinant. Cu Știința în suflet a trecut peste drama trăită la Revoluție, a luat viața în piept și a reușit să-și depășească condiția. L-am găsit la meciul de la Târgoviște, strigând pentru alb-albaștrii săi. Sau, mai corect zis, el ne-a găsit pe noi.
La intrare în Târgoviște ne-a așteptat la volanul unui Volkswagen, cu avariile aprinse. Ne-a fost ghid pe străzile întortocheate ale vechii curți domnești până ce am ajuns la stadionul Chindiei. Când a coborât de la volan, m-a trecut un frison: am văzut curbele reci, metalice ale scaunului cu rotile. Și o întrebare: Cum naiba conduce?
Împușcat de militarii români
Povestea lui Marian Pîrvu am aflat-o în peluza craioveană, direct de la sursă: „Eram pe dealurile ălea de se văd în spatele stadionului cu oile la păscut. Aveam 13 ani. În zilele Revoluției m-au oprit niște cadre militare și mi-au cerut să le spun dacă văd vreo persoană suspectă. Vă dați seama, era interesant pentru mine și prietenii mei, eram copii – deja ne făceam planuri că o să prindem teroriști. Pe 25 decembrie, militarii m-au pus să le caut cel mai bun vin din zonă. Și m-au confundat cu un terorist și au început să tragă. Un glonț m-a lovit în obraz. Mi-am dat seama că nu e de joacă și am luat-o la fugă. Și atunci m-a mai lovit unul în coloană. De atunci spitale, lupta continuă pentru supraviețuire. Apoi procese cu cei care au tras, pe care le-am câștigat”.
Conduce și lucrează
Marian și-a depășit condiția. Are job, conduce mașina. „Am un dispozitiv special, nu e cu pedale, ci frâna și restul le am în dreptul mâinii. Lucrez la un centru de zi pentru persoane cu dizabilități al Primăriei Târgoviște. Am o viață activă, pot să-i instruiesc pe alții cum să treacă peste probleme de genul acestora, pe care le am eu… Vai, ce-a ratat decarul!“, exclamă la un șut peste al lui Voinea. „Hai, mă, băieți!“
„Din
