Martor ocular al importantei descoperiri a fost inginerul Aurel Sântimbrean, fostul geolog şef de la Intreprinderea minieră de la Roşia Montană. El şi ortacii săi au avut privilegiul de a păşi în urmă cu 43 de ani, în locul în care nu mai intrase de aproape două milenii, nici măcar aerul.

Când telefonul inginerului Aurel Sîntimbrean a sunat în zorii zilei de 16 mai 1970, se prevestea o urgenţă extremă la Roşia Montană, la intreprinderea minieră unde activa geologul. La celălalt capăt al firului ţipa unul dintre maiştri: „Veniţi, tovarăşul inginer şef, s-a crăpat pământul şi s-a prăbuşit tavanul galeriei peste vagoneţi, iar şuvoaiele de nămol şi apă vin peste noi în cascadă, cu buşteni, crengi şi frunze, nu's ce poate fi...".

Mina de la 140 de metri adâncime, oglindă a tehnicii miniere romane

Maistrul vorbea de ceva ce se petrecea la 140 de metri adâncime.Fostul geolog de la exploatarea minieră de stat de la Roşia Montană şi-a dat seama, după o serie de investigaţii amănunţite, că minerii care-l alertaseră făcuseră o descoperire arheologică de pomină. Din adâncurile masivului Orlea se arăta o mină de aur intactă!

Iniţial, echipa care a intrat în adâncuri a mizat pe o mină veche de câteva sute de ani, cel mult de pe vremea austriecilor, cei care s-au implicat în exploatraea bogatului zăcământ de aici, mai ales în vremea împărătesei Maria Tereza.

„ În 16 mai 1970, am intrat unde, timp de aproape două milenii, nu mai intrase nimeni, nici măcar aerul...Pot să spun că am fost un norocos, că am dat peste minele antice, de care doar auzisem. Aveam în faţă tuneluri în formă de trapez, construite cu dalta şi ciocanul, vedeam urmele de daltă de pe tavan, chiar şi firidele în care minerii îşi agăţau opaiţele pe vremea romanilor. Am găsit bandaje de lemn, care însă s-au pulverizat, în contact cu aerul“, aşa descrie Aurel Sîntimbrean descoperirea mine