Sălile de curs au devenit uzine ideatice, sfere de producţie ale unor produse culturale prea puţin originale şi prea mult asemănătoare,ba chiar rânduite în mici furturi intelectuale în care contează doar tocmirea preţului corect de la capătul codului de bare. Mă scuzaţi: al ISBN-ului. De la precupeţi de idei la vizionari, universitarii de astăzi se întreabă dacă formează resurse umane, caractere sau profesionişti.

Aşa cum se întâmplă mai mereu în viaţă, alegerile „la mâna a doua” costă. Am avut grijă mereu să optez pentru lucruri certe şi pentru drumuri bătătorite, dar sigure, cu atât mai mult când s-a pus problema alegerii unui parcurs academic. În urmă cu câţiva ani, am ales o singură universitate şi o singură facultate, ferită de cochetăriile precupeţilor de oferte educaţionale, ale celor care vând un destin într-o broşură. Niciodată nu am regretat şi dacă aş da timpul înapoi, aş face la fel. Am vrut o alegere de primă mână, una pe care să o semnez ca unic autor şi la care să privesc, peste ani, cu responsabilitate. Treptat, mi-am dat seama că sunt puţini cei care potrivesc dorinţa cu putinţa şi că bătăile de cap se ţes în ierarhii.

Pe undeva, societatea muşcase din fructul oprit mai mult decât trebuia iar când timpul a luat-o razna, sălile de curs au devenit uzine ideatice, sfere de producţie ale unor produse culturaleprea puţin originale şi creative, prea mult asemănătoare şi agresive, ba chiar rânduite în mici furturi intelectuale în care contează doar tocmirea „preţului corect” de la capătul codului de bare. Mă scuzaţi: al ISBN-ului.

Şi dacă nu era suficientă drama scrierii cărţilor din cărţi, micuţele clone din edituri au strânit o întreagă competivitate între autori care semnează ca branduri intelectuale cu nume, prenume şi un CV brodat cu fel de fel de exiluri educaţionale, cât mai azvârlite peste ocean, stârnind o întreagă d