Cînd domnul Neagu Djuvara a lansat „teoria cumană” („Thocomerius – Negru vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”, Ed.Humanitas 2007) am rămas surprins de succesul mediatic pe care l-a avut, dar şi mai mult m-a surprins reacţia foarte slabă a lumii istoricilor de la noi. Nu sunt istoric, aşa că nu am o opine legată de acest subiect.

Am citit însă recent o carte-replică („Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti”, Ed.Cartier 2013) dată de doi istorici medievalişti: Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan. Demult nu am citit o critică mai devastatoare, bine argumentată şi uşor accesibilă unui public mai larg. Zilele acestea am avut ocazia să discut cu istoricul Matei Cazacu*. (V.E.) Vasile Ernu: Dragă Matei Cazacu, cartea „Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti” este doar o critică a “teoriei cumane” a domnului Neagu Djuvara sau este ceva mai mult de atît? Ce îşi propune această carte? Matei Cazacu: Critica teoriei cumane este doar vârful icebergului. Cartea este, înainte de toate, o replică întru apărarea istoriografiei româneşti mai vechi şi mai noi, pe care Neagu Djuvara o desconsideră, ba chiar o calomniază în bloc şi fără nuanţe începând cu Haşdeu, Onciul, Iorga şi Gh. Brătianu până în zilele noastre. Ea este apoi o reaşezare a problemei - întemeierea Ţării Româneşti la cumpăna secolelor 13 şi 14 - cu toate premizele şi consecinţele ei imediate pe terenul solid al documentelor, câte cunoaştem până astăzi. Este apoi o lecţie de metodă. Deşi este considerată o ştiinţă, e drept nu exactă, ci umană, istoria nu operează ca matematicile cu teoreme demonstrabile, cu ecuaţii cu una sau mai multe necunoscute ce sunt repede identificate sau ca fizica şi chimia unde experienţele de laborator confirmă sau infirmă o ipoteză fără drept de apel. Istoria permite, ba chiar este nevoită s-o facă, dacă este cu adevărat crea