Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrână bătută cu sălbăticie în casă de mai mulţi indivizi, în centrul Iaşului

Publicat in Vremea Noua, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Săptămâna a început cu o avalanşă de pacienţi agresaţi pentru medicii din Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“. Nu mai puţin de 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, pe parcursul unei gărzi, după ce au fost victimele unor conflicte violente.

O bătrână în vârstă de 88 de ani a fost bătută cu sălbăticie în propria casă. Se pare că agresiunea a avut loc în toiul nopţii, în apartamentul femeii, aflat pe strada Ştefan cel Mare. Mai mulţi indivizi ar fi năvălit în locuinţa ei, pentru a o jefui. Aceştia au lovit-o fără să se uite, apoi au plecat. Vecinii au auzit gălăgie şi au apelat 112. „Pacienta a ajuns în UPU cu traumatism cranio-cerebral, contuzii multiple şi fractură de antebraţ“, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD. Bătrâna a fost internată în Clinica de Ortopedie, unde va mai rămâne o perioadă sub supraveghere de specialitate. Poliţia a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate în ce circumstanţe s-a produs agresiunea.

De asemenea, au ajuns în spital şi două tinere, una de 18 ani, cealaltă de 20 de ani, ambele bătute pe fondul unor conflicte amoroase. Prima dintre ele a fost trimisă pentru consultaţii de specialitate la Spitalul de Neurochirurgie, prezentând numeroase leziuni la nivelul feţei şi al capului. Nu în ultimul rând, au ajuns pe patul de spital în regim de urgenţă şi 12 bărbaţi. Cei mai mulţi dintre ei prezentau şi etilism acut, semn că agresiunile au avut ca punct de plecare consumul excesiv de alcool. Starea tuturor victimelor este stabilă, iar traumatismele pe care le-au suferit nu le pun viaţa în pericol.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/batrana-batuta-cu-salbaticie-in-casa-de-mai-multi-indivizi-in-centrul-iasului–22944.html

Săptămâna a început cu o avalanşă de pacienţi agresaţi pentru medicii din Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 2 ore
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 12 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum 49 minute
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât cât ar trebui

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii relig

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

26°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°