Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la pietriş la monumente istorice: Napocamin a cumpărat Conti

Publicat in Ziua de Cluj, joi 19 septembrie 2013 ·

Tranzacţia prin care omul de afaceri Ioan Bene a preluat clădirea din centrul oraşului a fost încheiată miercuri, a anunţat lichidatorul judiciar care a gestionat vânzarea acesteia.

La mai bine de un an de la scoaterea la vânzare, după mai multe licitaţii eşuate şi ca urmare a refuzului autorităţilor de a prelua clădirea monument istoric, Continental a fost oficial vândut către o companie privată.

"Azi am semnat contractul de vânzare. Suma se achită în 20 de zile, prin credit bancar de la Banca Italo-Romena (BIR), care finanţează în mare parte achiziţia. Ulterior suma se distribuie creditorilor. Cea mai mare parte merge tot la BIR (principalul creditor, n. red.)", a precizat Emil Gros, reprezentantul societăţii Expert Insolvenţă. Prin Napocamin, Ioan Bene a făcut singura ofertă de preluare a clădirii, pentru 5 milioane de euro, după mai multe serii de licitaţii eşuate, organizate de lichidatorul judiciar. După cele 30 de zile impuse de legislaţie pentru o contraofertă în care nimeni nu a venit cu o sumă mai mare, acesta a primit liber la tranzacţie.

Omul de afaceri a explicat însă că tranzacţia va fi semnată după ce municipalitatea, care are drept de preemţiune la cumpărare, transmite că renunţă la achiziţia clădirii, după ce preţul a scăzut de la 5,5 la 5 milioane. După o nouă informare privind statutul imobilului şi oferta făcută de Bene, consilierii locali au votat săptămâna trecută în unanimitate pentru renunţarea la achiziţie, omul de afaceri primind astfel undă verde pentru achiziţie. Noul proprietar a anunţat intenţia de a demara lucrările chiar din acest an. Investitorii vor să păstreze funcţiunea de hotel, dar ar urma ca în clădire să fie amenajate şi spaţii de evenimente, restaurant şi club.

Expert Insolvenţă a anunţat în 2012 scoaterea la vânzare a celui mai important activ al Ardeleana: fostul hotel New York - Contin

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un departament nou-înființat: „Vor desființa birocrația guvernamentală”

Libertatea acum o ora
Preşedintele reales al SUA, republicanul Donald Trump, a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce Departamentul eficienţei guvernamentale, înființat pentru a doua sa administraţie, relatează postul de televiziune CNN, preluat de New

Accident între o mașină și un microbuz școlar. S-a activat planul roșu de intervenție. Sunt victime

Ziare.com acum 2 ore
După un accident rutier în care a fost implicat un microbuz școlar, alături de un autoturism, a fost activat Planul roșu de intervenție în dimineața zilei de miercuri, 13 noiembrie. Accidentul a avut loc în localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, și do

Câți copii avea Silviu PRIGOANĂ. Omul de afaceri a fost căsătorit de mai multe ori

Gandul acum 2 ore
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie 2024. Omul de afaceri a făcut infarct. Acesta era căsătorit cu Mihaela, pe care a cunoscut-o în anul 2015. De-a lungul timpului, omul de afaceri a fost căsătorit de mai multe ori, rezultând patru copii. Si

Actorul John Krasinski a fost desemnat de revista People "cel mai sexy bărbat în viaţă" pentru anul 2024 - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Revista People l-a desemnat pe actorul John Krasinski, în vârstă de 45 de ani, drept "cel mai sexy bărbat în viaţă" pentru anul 2024. Alegerea actorului, producătorului şi regizorului în vârstă de 45 de ani a fost anunţată marţi în timpul emisiunii

[P] Podcast Liberalii: Nicușor Dan avertizează asupra pericolelor unei guvernări de stânga: „Binomul PSD-AUR este o amenințare pentru România”

HotNews acum 2 ore
Într-un interviu acordat podcastului „Liberalii,” primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a exprimat convingerea că România are nevoie de o guvernare de dreapta pentru a progresa economic și social. El a argumentat că guvernările de dreapta au adus mere

ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală. Finanţele analizează modificarea unor termene

News.ro acum 2 ore
ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii - persoane fizice şi juridice - peste 100.000 de solicitări de amnistie fiscală, potrivit informaţiilor Profit.ro. Numărul datornicilor care ar fi putut, în teorie, să acceseze amnistia este de 33

Iaşi: Bărbat, mort la spital, după ce a fost adus din stradă cu o temperatură corporală de 23 de grade

News.ro acum 48 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit la un spital din Iaşi, unde a fost adus în stare de hipotermie severă, având o temperatură corporală de 23 de grade. Medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat că identitatea bărbatulu

Cod galben de ceață în 4 județe din Regiunea Nord Est

Ceahlaul acum o ora
ANM a emis o avertizare de cod galben de ceață pentru patru județe din regiunea Nord-Est a României, valabilă astăzi, 13 noiembrie, până la ora 12:00. Iarna pare că își intră în drepturi. Prima ninsoare din Neamț de marți, 12 noiembrie este urmată d

Cutremur în România miercuri dimineaţa. Unde s-a produs seismul şi ce magnitudine a avut

Mediafax acum 3 ore
Miercuri, la ora 01:14:44, s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 123,3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41 km. vest de Focşani, 62 km, nord de Buzău, 70 km. est de Sfân

Cum arată RESTAURANTUL select din Brașov în care Silviu Prigoană și-a dat ultima suflare, în timp ce lua masa cu prietenii

Gandul acum o ora
Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri, a murit la vârsta de 60 de ani într-un restaurant din localitatea Șimon, județul Brașov, în timp ce lua masa cu prietenii. Incidentul tragic s-a petrecut într-un restaurant amplasat într-o zonă montană pito

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

mie.

4°/9°
joi

1°/7°
vin.

1°/8°
sâm.

-0°/8°
Constanta
acum

mie.

6°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

-0°/7°