Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Douăzeci de deținuți fac mâncare după gratii

Publicat in Gorj Domino, miercuri 18 septembrie 2013 ·

17 persoane private de libertate ajută bucătarul pentru a prepara hrana a 706 deținuți, iar alte trei persoane private de libertate gătesc pentru angajații Penitenciarului Târgu-Jiu.

Deținuții care muncesc la bucătărie nu sunt absolvenți ai cursurilor de bucătar și nici nu pot participa la ele pentru că, momentan, acestea nu se mai organizează. Potrivit Laviniei Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, 17 persoane private de libertate prestează activități productive în cadrul blocului alimentar unde se pregătește hrana pentru cele 706 persoane custodiate de Penitenciarul Târgu Jiu și 3 la bucătăria cadrelor. Acestea își desfășoară activitatea sub coordonarea și cu sprijinul bucătarilor angajați aici. „Am aproape un an de zile de când sunt după gratii, nu mai am mult până la eliberare. Gătesc de ceva vreme și îmi place mult. Am învățat să fac multe feluri de mâncare de când ajut la bucătărie. Poate, după eliberare, voi face un curs de bucătari și voi face din asta o meserie. Îmi place mult să gătesc”, a spus Dorin, unul dintre deținuții care gătesc pentru cadre.

Trei cursuri în doi ani

Începând cu 2010 și până la sfârșitul lui 2012 au fost organizate trei cursuri de calificare în meseria de bucătar. În 2013 nu au mai fost organizate aceste cursuri. „La această dată, 95 de persoane private de libertate sunt cuprinse în diverse activități productive atât în interiorul, cât și în exteriorul Penitenciarului. Persoanele incluse în activități sunt selectate în funcție de aptitudinea lor fizică și mentală, vârstă, sfatul medicului. O comisie este cea care decide. În acest an, în medie, 159 de persoane private de libertate au participat lunar la muncă, cu sau fără plată. Din munca prestată, penitenciarul a obținut anul acesta 515.864 lei”, a declarat Lavinia Lupu.

17 persoane private de libertate ajută bucătarul pentr

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 27 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°